Guvernul a adoptat hotărârea care conține măsurile pentru asigurarea funcționării în siguranță a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) în iarna care vine.
Singurul detaliu relevant comunicat prevede reducerea activității electro-centralelor pe gaze, dacă importul acestora scade, temperaturile – de asemeni, iar consumul casnic crește.
Se poate ajunge la „la reducerea producției de energie electrică în termocentralele cu funcționare pe gaze naturale”, în cazul eventualelor „disfuncționalități în rețeaua de transport gaze naturale, respectiv scăderea presiunii gazelor naturale în rețeaua de transport, fie din cauza creșterii consumului casnic de gaze naturale pe fondul temperaturilor scăzute, fie din lipsa unor cantități suficiente a gazelor din import”, spune nota de fundamentare a hotărârii de guvern.
Programul a fost dimensionat în funcție de previziunile Dispecerului Energetic Național (DEN) și ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), care se așteaptă la consumuri energetice mai mici, cu 0,7% respectiv cu 1,2%, pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023, față de perioada similar anterioară.
„Au fost luate în considerare și disfuncționalitățile inerente din rețeaua de termoficare a municipiului București și a altor orașe, care vor conduce la utilizarea surselor de încălzire pe bază de energie electrică, ceea ce se va reflecta într-o creștere a consumului de energie electrică”, mai spune documentul citat.
Guvernul contează pe scăderea consumului
În același timp „DEN a considerat un scenariu acoperitor, cu temperaturi în jurul mediilor lunare multianuale. Totodată, s-a ținut cont de scăderea consumului brut de energie electrică din prima jumătate a acestui an, de cca. 5 % faţă de aceeași perioadă a anului precedent”, spune documentul citat.
(Citiți și: ”Planul Comisiei Europene de combatere a crizei energetice evită cea mai importantă măsură”)
Se constituie și un comandament energetic de iarnă format din 3 ministere, autoritățile naționale din energie și din domeniul apelor și din principalele companii din sistem.
Comandamentului energetic de iarnă are „rolul de a identifica situațiile de disfuncționalitate ce pot apărea în sectorul de energie și de gaze naturale și de a lua măsurile operative necesare, altele decât cele administrative, privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a SEN și a SNTGN” (sistemul de transport de gaze).
Nu se dau alte detalii despre măsurile concrete motivându-se că acestea conțin „informații sensibile din punct de vedere comercial puse la dispoziție de operatorii economici din sectorul energetic”.
„Trebuie ca programul de iarnă să asigure necesarul de consum de energie electrică a țării pentru 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, atât în privința parametrilor de calitate și siguranță alimentară, precum și în stabilirea resurselor energetice necesare pentru consum”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la sfârșitul ședinței acestuia de miercuri.
„Așadar, prin aprobarea acestui program energetic, sunt completate măsurile de a asigura continuitatea furnizării de energie pentru sezonul rece”, a conchis Dan Cărbunaru.
***
Un răspuns
Gargara ! Nimic concret. Ce masuri se iau pentru a asigura o productie de energie electrica suficienta ? De la exportator net de energie electrica am ajuns importator net. Este evident ca nu vom avea de unde sa importam energie electrica sau daca vom avea de unde sa importam , pretul energiei va fi astronomic. Se fac ca muncesc , ca sunt preocupati etc . , etc. . Niste incompetenti , incapabili sa actioneze pentru a reduce impactul catastrofal al politicii Uniunii Europene in domeniul energiei , in general.
Politica Green Deal trebuie suspendata minim cinci ani si sa fie modificata si adaptata realitatilor politico – economice .
De asemenea , cu aplicare imediata , reducerea pretului certificatelor verzi cu minim 50%.
In rest numai de bine. Doamne ajuta!