”Decât sărac, bătrân și bolnav mai bine bogat, tânăr și sănătos”. Cam așa s-ar traduce programul de guvernare anunțat de guvernul Ponta care se vrea a fi numai de bine pe următorii patru ani. Faptul că măsurile anunțate nu au termene precise iar matematica bugetară nu permite închiderea la nivel contabil a enunțurilor de voință politică pare a avea mai puțină relevanță de sărbători.
Pe de o parte, se merge pe reducerea fiscalității, cu reducerea TVA de la 24% la 19%, introducerea cotei reduse de 9% la produsele alimentare sub o formă încă incert definită ( lăsarea celor 15 procente pentru dezvoltare), creșterea deductibilităților, aplicarea impozitării pe venit cu cote reduse la 8% și 12% pentru veniturile mici etc.
Pe de alta, se iau angajamente de acordare de noi facilități, de dezvoltare a protecției sociale, de depășire a planului niciodată îndeplinit la construcția de autostrăzi, de creștere economică cu 3% pe an într-un context european dificil și de majorare, desigur până în 2016 (noul reper în timp de verificare a îndeplinirii angajamentelor), a salariului minim pe economie la 1.200 lei.
În contextul sărbătorilor de final de an, cu Moș Crăciun pe post de personaj real pentru vârstele de dinaintea discernământului parțial, sacul cu cadouri de la Polul Nord arată bine sub pomul de iarnă. Probabil de aceea nu deranjează pe nimeni că majorarea salarială cu circa 70%, fie ea și după patru ani, ar urma să fie dată dintr-o creștere de 12,6% ( atât ar da cumulat pe patru ani creșterea economică medie avută în vedere, de 3% pe an).
Reamintim că inflația ar trebui să fie stabilizată undeva la 2,5% pe an, ceea ce ar duce la o exapnadare a salariului minim pe economie de circa 55% în termeni reali. Dar în ikebana cu indicatori economici roz lipsesc constrângerile albastre ale Comisiei Europene și ale specialiștilor FMI, care vor veni să ne aducă la realitate după ce ne vom trezi din aburii euforiei de sezon hibernal-electoral.
Pentru cei care mai cred în Scufița Roșie și Zâna Măseluță, precizăm că statul nu este o entitate separată, ci tot din noi toți este formată. De aceea, el nu ia ca să ia și nici nu dă ca să dea. Statul redistribuie ce strânge de la unii pentru a asigura la un nivel rezonabil sume de bani pentru cei ce nu se pot întreține și servicii sociale necesare pentru traiul tuturor.
Prin urmare, dacă nu ia mai mult de la unii nu poate da mai mult în folosul altora. Ce nu se spune în lucrarea de bune intenții a noilor guvernanți (”wishful thinking” pe înțelesul verificatorilor care vor veni de la FMI), este de unde se ia ca să se dea. Textele cu îmbunătățirea colectării, scoaterea la suprafață a economiei subterane, conformarea voluntară la plată ș.a.m.d. le-am mai auzit.
N-am auzit, însă, de unde vom mai găsi o gaură la curea pentru a traversa vârful de plată din 2013-2014 rămas de la achitarea facturii aferente situației de urgență din 2009. Care ar fi găselnița inteligentă și cum ar veni treaba cu optimizarea cheltuirii banilor publici pentru a face mai mult cu mai puțină finanțare. Altminteri, efervescența pentru luarea de prim-plan la banii ce urmează a fi gospodăriți nu prevestește nimic bun. Ar trebui să fim atenți la ce face popa nu la ce spune popa.
Wikipedia – ”Wishful thinking is the formation of beliefs and making decisions according to what might be pleasing to imagine instead of by appealing to evidence, rationality, or reality. Studies have consistently shown that holding all else equal, subjects will predict positive outcomes to be more likely than negative outcomes (see valence effect).”
