vineri

29 martie, 2024

23 iulie, 2020

În colaborare cu Ambasada SUA, Ministerul Justiţiei a desfăşurat în prima parte a anului un program intens de pregătire a procurorilor, poliţiştilor şi altor categorii de experţi în materia combaterii spălării banilor, crimei organizate, traficului de persoane, criminalităţii informatice şi a recuperării bunurilor provenite din infracţiuni.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Adrian Zuckerman (foto), a declarat că Statele Unite sprijină, cu toate resursele disponibile, lupta Ministerului Justiţiei împotriva infracţionalităţii şi că Statele Unite şi România „luptă umăr la umăr pentru combaterea crimei organizate şi pentru a se asigura că infractorii nu vor scăpa de rigorile legii”.

Declarația oficialului american a fost făcută joi, la webinarul „Aplicaţii pe surse deschise: convergenţa investigării infracţiunilor cu privire la proprietatea intelectuală, crima organizată, trafic de persoane şi sisteme informatice”.

Webinarul este organizat de Ambasada SUA la Bucureşti, în colaborare cu Programul în Domeniul Criminalităţii Informatice şi Proprietăţii Intelectuale (ICHIP) din cadrul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite, Departamentul de Stat al SUA, Interpol şi IP Crime Investigators College.

Acesta este cel de-al 17-lea webinar organizat în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite. Webinarele precedente au abordat teme precum Infracţiunile contra proprietăţii intelectuale şi Criminalitatea cibernetică în timpul Pandemiei Covid-19 și Investigarea atacurilor de tip Ransomware în timpul Pandemiei Covid-19.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Domnilor americani spilcuiti, mai bine lasati cumva status-quo-ul pe care l-ati gasit in nefasta zi de Decembrie 89! Atunci, Ceausescu ii condamna la moarte pe cei care faceau ce fac astazi excrocii si animalele de politicieni, interlopii, coruptii de nivel inalt, precum si alti bipezi naraviti, care vand dreptetea pe bani obtinuti din crima. Controlul judiciar, arestul la domiciliu, recursul compensatoriu, conditii de lux in puscarie, au fost cerute de dobitocii de americani, nu au existat in Romania. Eram mai linistiti daca nu isi bagau americanii nasul in Decembrie 89…Mai lasati-o moale cu educatia voastra judiciarista… Se fereste o planeta intreaga de voi, marii exportatori de asa-zisa democratie!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: