vineri

19 iulie, 2024

10 ianuarie, 2022

Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni că profesorii care au comis erori majore, anul trecut, la Evaluarea naţională şi la Bacalaureat nu vor mai lua parte la niciun examen naţional, scrie Agerpres.

„Avem lista acelor evaluatori care au comis erori majore şi pot să vă asigur – mă ţin de cuvânt – că nu vor mai evalua la niciun examen naţional după greşelile pe care le-au făcut în Evaluarea naţională sau Bacalaureatul de anul trecut.

(…) Corectarea computerizată a fost una dintre solicitările majore ale Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi”, a spus ministrul după întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor de părinţi.


În cadrul întâlnirii de luni au fost clarificate mai multe aspecte, precum standardizarea evaluării, eliminarea inechităţilor și susţinerea performanţei.

„Suntem pe aceeaşi lungime de undă cu solicitările şi aşteptările părinţilor. Au fost clarificate mai multe lucruri, pe mai mult paliere.

Este foarte important să avem rezolvate probleme precum standardizarea evaluării în România, eliminarea inechităţilor de orice fel în sistemul de învăţământ românesc, de susţinere a performanţei, probleme ce ţin de modul de organizare.

Şi, peste toate acestea, am asigurat reprezentanţii părinţilor că în momentul în care va exista un draft al unui nou pachet legislativ în educaţie, el va fi supus consultărilor şi dezbaterii fără niciun fel de întârziere. Facem tot posibilul ca acest draft să existe cât mai repede posibil după încheierea dezbaterilor în cadrul Proiectului România Educată”, a susţinut ministrul educației.


Ministrul Cîmpeanu a menţionat că a avut luni o videoconferinţă cu inspectorii şcolari cu privire la reducerea abandonului şcolar.

„I-am rugat să se asigure că vor fi transmise solicitări de la toate şcolile care se confruntă cu probleme ce ţin de abandonul şcolar, un fenomen care este într-o creştere mai mult decât îngrijorătoare, îndeosebi în mediul rural.

La finalul lunii martie va trebui să avem deja încheiate contractele de finanţare pentru primele 750 de şcoli cele mai vulnerabile din perspectiva abandonului şcolar. Este vorba despre finanţări de până la 200.000 de euro, în care cheltuielile eligibile sunt – pe lângă orele de meditaţii – cheltuieli cu orientarea şcolară, cu consilierea, cu mediatori şcolari.

Acei elevi pot participa de multe ori pentru prima oară la tabere care să fie plătite din acest grant, la excursii, la vizite de documentare”, a arătat ministrul educaţiei, care a adăugat că școlile pot achiziţiona diverse echipamente, care să facă şcoala atractivă, în aşa fel încât să scadă abandonul şcolar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: