vineri

29 martie, 2024

3 iulie, 2021

Directiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a intrat în vigoare sâmbătă, 3 iulie 2021: farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă.

În cazul României, Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European, nu a fost transpusă în legislaţia naţională.

O Ordonanţă de Urgenţă în acest sens încă aşteaptă să fie aprobată de guvern deși actul normativ european trebuia transpus în legislaţia ţărilor UE până la 3 iulie 2021,


La sfârşitul lunii mai, Comisia Europeană a publicat orientări referitoare la normele Uniunii Europene (UE) privind produsele din plastic de unică folosinţă şi a adoptat o decizie de punere în aplicare privind monitorizarea şi raportarea echipamentelor de pescuit introduse pe piaţă şi a deşeurilor de echipamente de pescuit colectate.

Ministrul Mediului spune că nu a primit sprijin de la Ministerele Sănătății și Economiei

„Trebuie să vedem cum reuşim să legăm această perioadă în care totul este permis cu perioada în care majoritatea acestor produse vor fi interzise atât la producători cât şi punerea lor pe piaţă din stocurile pe care le au comercianţii sau producătorii. Ar putea exista şi măsuri intermediare. Lucrăm la un act normativ, o ordonanţă, prin care măcar la festivaluri să interzicem din vara asta folosirea acestor produse care sunt în Directivă. Cred că ar fi un semnal bun, pozitiv, astfel încât măcar acolo unde imediat se poate implementa să dăm un semnal pozitiv”, a explicat ministrul Mediului, Tanczos Barna, citat de HotNews.

El a spus că „nu prea a primit semnale, nici sprijin” de la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul sau consecinţele fabricării acestor produse din plastic.

„Nu prea am primit semnale nici sprijin nici de la Ministerul Sănătăţii, deşi ţigările şi filtrele acelea care sunt single-use practic sunt cumva, într-un fel, în ograda, în curtea Ministerului Sănătăţii. Ministerul Economiei, ca în România de obicei, nu ştie să calculeze un impact sau consecinţele interzicerii producţiei acestor produse din plastic. Indiferent de abordarea instituţională, noi avem obligaţia să implementăm Directiva şi să facem transpunerea în cursul verii. Acest lucru se poate face printr-o Ordonanţă de Urgenţă, dacă ne mişcăm destul de repede şi avem un ok din partea asociaţiilor, a producătorilor, din partea întregului spectru afectat de transpunerea acestei directive. Putem eventual să mai aşteptăm un pic şi să vină înapoi Parlamentul, din septembrie, să intre pe procedură parlamentară standard. Acest lucru va genera un risc de penalităţi, de infringement din partea Comisiei. Nu suntem singura ţară care nu e gata cu această procedură, dar mie mi-ar fi plăcut să fim printre cei care au rezolvat aceste chestiuni în timpul stabilit, sau înainte de deadline-ul stabilit pentru transpunere”, a spus Tanczos Barna.

Directiva anti-plasic, lista produselor interzise


Datele Comisiei Europene (CE) arată că produsele de unică folosinţă din plastic au un impact negativ major asupra mediului înconjurător şi a sănătăţii oamenilor, 70% dintre deşeurile descoperite în apele şi pe plajele europene fiind produse din plastic.

Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a fost adoptată în urmă cu doi ani şi prevede zece categorii de produse: beţigaşe de urechi, farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, baloane şi beţe pentru acestea, ambalaje de mâncare, pahare din plastic pentru băuturi, alte ambalaje folosite pentru băuturi, filtre de ţigări, pungi de plastic, ambalaje din plastic, şerveţele umede şi alte produse de igienă din plastic.

Documentul forului european prevede şi faptul că, în conformitate cu politica UE privind deşeurile, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a reduce consumul anumitor materiale plastice de unică folosinţă pentru care nu există nicio alternativă (căni de băut, inclusiv huse şi capace, şi recipiente cu alimente preparate pentru consum imediat), dar şi să monitorizeze consumul acestor produse de uz unic, precum şi măsurile luate şi raportează progresele înregistrate către Comisia Europeană.

În plus, Directiva impune o reducere cantitativă ambiţioasă şi susţinută a consumului acestor produse până în anul 2026, comparativ cu valoarea de referinţă din 2022. Astfel, pe lista cerinţelor de colectare separată şi de proiectare pentru sticlele de plastic, se stabileşte o ţintă de colectare de 90% pentru reciclarea sticlelor de plastic până în 2029 (cu o ţintă provizorie de 77%, până în 2025). Aceste sticle ar trebui să conţină cel puţin 25% plastic reciclat pentru fabricarea lor până în 2025 (pentru sticlele PET), respectiv 30% până în 2030 (pentru toate sticlele).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: