cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

O problemă care se cronicizează: România are una dintre cele mai ridicate instabilități guvernamentale

24 iulie, 2017

România are gradul cel mai mare de instabilitate ministerială, urmată la mare distanţă de Polonia şi Italia, relevă o analiză a Centrului pentru promovarea Participării și Democrației (CPD) din cadrul SNSPA, care a lansat  o analiză a gradului de stabilitate guvernamentală în cazul unor state democratice din UE.

În toate cele șase domenii analizate, România a schimbat din 1990 până în prezent cca 150 de miniștri, de trei ori mai mulți decât Germania.

Analiza a sintetizat date publice din 9 state (România, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Bulgaria, Polonia, Ungaria), în legătură cu guvernul central/federal și cu 6 ministere centrale/federale (Educație, Sănătate, Apărare, Afaceri Externe, Afaceri Interne, Transporturi), iar scopul analizei este să verifice nivelul de incertitudine și de instabilitate ministerială, măsurabil prin numărul de persoane care au ocupat postul de prim-ministru, respectiv de ministru pentru un domeniu.


Schimbările guvernamentale/ministeriale foarte dese din România (prin remanieri sau diverse forme de crize politice) indică un simptom mai larg, care a ajuns să fie o caracteristică a guvernelor românești – prin comparație atât cu state occidentale cu democrații consolidate (Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania), dar și cu state din Europa de Est, cu democrații tinere, aparent similare cu România (Bulgaria, Polonia, Ungaria).

Concluzii principale

1. România are gradul cel mai mare de instabilitate ministerială, urmată la mare distanţă de Polonia şi Italia. În toate cele șase domenii analizate, România a schimbat din 1990 până în prezent cca 150 de miniștri, de trei ori mai mulți decât Germania.

2. Alte state democratice occidentale au mult mai multă stabilitate guvernamentală – Germania este la polul opus României.

3. Instabilitatea guvernamentală în România creşte în timp – din 2010 avem o creștere a instabilității (comparativ cu anii ’90 sau 2000), fără legătură cu numărul de guverne.


4. Există domenii în care instabilitatea ministerială s-a accentuat în ultima perioadă(2010-2017). În ultima decadă, Educația a cunoscut o creştere importantă a instabilității, la nivelul conducerii ministerului de resort, comparativ cu decadele anterioare (1990-1999; 2000-2009).

5. Comparativ cu alte state, la un număr similar de premieri, România a schimbat mult mai des miniștrii. Dar chiar si la numărul total de premieri, există instabilitate în România, câtă vreme doar trei dintre aceștia au avut un mandat întreg (din totalul de 14)

6. Cea mai mare instabilitate ministerială se înregistrează la Sănătate și la Transporturi, unde s-au succedat 25 de miniștri în 27 de ani. Urmează Educația și Afacerile Interne, fiecare cu câte 24 de miniștri.

7. Comparativ, zona de Apărareare mai multă stabilitate în România în prezent față de anii ’90. La fel, zona Afacerilor Externe are o mai mare stabilitate în România.

8. Germania are cea mai mare stabilitate ministerială, împreună cu Marea Britanie.

9. Franța, deși are număr mare de premieri, nu are schimbări foarte multe la nivel de miniștri – ceea ce creează mai multă stabilitate.

10. Rezistența/„speranţa de viaţă” în mandat a unui ministru, în România, este în medie de cca un an de zile. Aceasta este cea mai scurtă durată a unui mandat pentru un ministru, raportat la celelalte țări analizate. Spre comparație, în Germania, un ministru rezistă cca trei ani în funcție – ceea ce oferă o mai mare stabilitate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Instabilitatea guvernamentala este cel mai bun indicator al coruptiei de sistem :

    ” Cea mai mare instabilitate ministerială se înregistrează la Sănătate și la Transporturi, unde s-au succedat 25 de miniștri în 27 de ani. Urmează Educația și Afacerile Interne, fiecare cu câte 24 de miniștri.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Instabilitatea guvernamentala este cel mai bun indicator al coruptiei de sistem :

    ” Cea mai mare instabilitate ministerială se înregistrează la Sănătate și la Transporturi, unde s-au succedat 25 de miniștri în 27 de ani. Urmează Educația și Afacerile Interne, fiecare cu câte 24 de miniștri.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: