cursdeguvernare

marți

15 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Primul gard ridicat la o frontieră interioară a Schengen: Austria ridică un gard la granița cu Slovenia

7 decembrie, 2015

gard granita austria sloveniaAustria a început luni ridicarea primului gard la o frontieră internă a Schengen, pe o lungime de 3,7 kilometri de la granița cu Slovenia. Acesta este înalt de doi metri și, au subliniat autoritățile austriece citate de AFP, nu are sârmă ghimpată. Deocamdată.

Construcția a fost anunțată chiar în ziua atentatelor de la Paris, cu câteva ore înainte ca teroriștii să deschidă focul la sala de concerte Bataclan.

Fluxul de imigranți a scăzut de atunci, pe de o parte și din cauza vremii, dar Austria nu a renunțat la acest plan.


Lucrările au fost demarate de către armată, la Spielfeld, în sudul Austriei, unde gardul de 2,2 metri va fi întins de-o parte și de alta a punctului de trecere a frontierei.

Guvernul a anunțat că baloți de sârmă ghimpată vor fi depozitați în containere așezate la granița respectivă și va fi întinsă rapid în caz de urgență.

Instalarea gardului a fost justificată de nevoia de a gestiona mai bine fluxul de refugiați.

Potrivit maiorului Gerald Trampusch, citat de AFP, gardul va fi ridicat până pe 25 decembrie.


Austria și Slovenia au o frontieră comună de 330 kilometri și au fost traversate anul acesta de sute de mii de refugiați care s-au îndreptat spre nordul bogat și primitor al Europei – Germania și țările scandinave.

Cu toate acestea, Austria a înregistrat un număr record de solicitanți de azil anul acesta – estimarea se ridică la aproximativ 95.000 de persoane, ceea ce înseamnă una dintre cele mai ridicate raportări la populație.

După atacurile de pe 13 noiembrie, de la Paris, mai multe state au anunțat măsuri ce ar trebui să reducă numărul imigranților, mai ales că cel puțin doi dintre atacatori au intrat în Europa cu pașapoarte false și pretinzând că sunt refugiați.

Aceste măsuri, precum și vremea rece și eforturile Turciei (care a oprit deja mai multe mii de imigranți în timp ce încercau să plece spre Grecia și a destructurat câteva rețele de traficanți de persoane), au făcut numărul imigranților să scadă cu peste o treime în noiembrie, potrivit datelor ONU.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: