28 mai, 2014

Primarul municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, este urmărit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Conform Agerpres, Gheorghe Ştefan, preşedinte al organizaţiei locale a PMP, este acuzat şi de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, s-a prezentat, miercuri, la DNA, fiind citat într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, surse judiciare declarând că acesta ar urma să fie pus sub învinuire.

Gheorghe Ştefan nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că primarul Gheorghe Ştefan este suspect într-un caz de corupţie aflat în lucru şi că a fost citat de procurorii anticorupţie pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţia.

Potrivit surselor citate, în acest caz au fost făcute percheziţii în luna februarie.

În 11 februarie, procurorii DNA au făcut cinci percheziţii în Piatra Neamţ şi Bacău, printre care şi la Primăria Piatra Neamţ, într-un dosar în care sunt suspectaţi de corupţie funcţionari din primărie şi administratori ai unor firme, în cazul unor fonduri publice pentru contracte de prestări servicii.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa atunci că se fac fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie de către persoane cu funcţii publice din cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamţ şi de administratori ai unor societăţi comerciale interpuse, cu rol de direcţionare a sumelor de bani din bugetul public în interesul personal al celor implicaţi.

„Astfel, cercetările efectuate în cauză au relevat că, în perioada 2008 – 2013, finanţări din fonduri publice pentru contracte de prestări servicii şi finanţări pentru localităţi de pe raza judeţului Neamţ au fost direcţionate, prin influenţa persoanelor cu funcţii publice din cadrul primăriei municipiului Piatra Neamţ, în interes propriu şi în interesul administratorilor societăţilor comerciale, care mascau faptul că adevăraţii deţinători şi beneficiari erau persoanele din acest cerc de interese creat”, arăta DNA, într-un comunicat de presă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. domnilor de la DNA ! DE CE NU FACETI ANCHETA SI PENTRU DISPARITIA CENTRALELOR DE BLOC ACELE MINI MODULE !!!montate in Piatra Neamt acum 3 ani cu bani europeni de catre scumpul nostru primar hot domnul PINALTI. ACELE MINI CENTRALE FIGUREAZA DOAR PE ACTE A FI FUNCTIONALE LA ORA ACTUALA DAR PENTRU CEI CARE NU STIU VA POVESTESC CUM STA TREABA LA NOI LA PIATRA NEAMT!!! acum 3 ani de zile zile s-au montat module de centrale care alimentau cu caldura cate 3 blocuri.au functionat o iarna iar acum in vara 2014 au fost desfiintate si mai mult DEMONTATE COMPLET SI LUATE DE PE TEMELIE!!!cine credeti ca au efectuat lucrarile de dezmembrate?POMPIERII PIATRA NEAMT! AU RAMAS IN LOCUL LOR DOAR TEMELIILE DE BETON.AU COSTAT MAI BINE DE 1 MILIARD LEI VECHI UNA!!!.UNDE AU FOST DUSE SI CUI VANDUTE?toti locuitorii din PIATRA NEAMT sunt martori.de ce nu se verifica/ DE CE NU SE DESCHIDE O ANCHETA?banii nostri europeni furati de primarul GHEORGHE STEFAN ! HALAL!si lumea sta in frig!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: