11 noiembrie, 2011

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a primit, joi seară, mandat de arestare pentru 29 de zile, printr-o sentinţă pronunţată de Curtea de Apel Cluj.El va ataca decizia la instanţa superioară – anunţă Agerpres.

Primarul Sorin Apostu este acuzat de DNA că a luat mită 94.000 de euro în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare. ‘În cursul anilor 2009-2011, în schimbul încheierii unor contracte – de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului local Cluj, respectiv de salubrizare a oraşului – inculpatul Apostu Sorin, în calitatea sa de primar, a pretins şi primit sume de bani totalizând echivalentul în lei a 94.000 de euro. Pentru a se disimula provenienţa şi scopul banilor obţinuţi din actele de corupţie, între firmele care au primit contractele de la primărie şi cabinetul de avocatură al soţiei primarului au fost încheiate contracte de consultanţă juridică fictive, astfel încât sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatură al lui Apostu Monica Undina, învinuită în acelaşi dosar’, se precizează într-un comunicat al DNA. În sarcina primarului municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. El fusese reţinut miercuri pentru 24 de ore şi în cursul zilei de joi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea procurorilor de arestare pentru 29 de zile, propunere pe care judecătorii şi-au însuşit-o.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: