9 ianuarie, 2021

Asociaţia Municipiilor din România (AMC), condusă de primarul liberal Emil Boc (foto), acuză Ministerul Sănătății că îi obligă să organizeze și să doteze centrele de vaccinare, precum și să asigure plata personalului medico-sanitar din aceste centre, fără a le fi alocate și resursele financiare necesare.

„Asociaţia Municipiilor din România constatand ignorarea de către Ministerul Sănătății a principiului potrivit căruia nu se pot stabili atribuții în sarcina administrației publice locale fără o alocare financiară corespunzătoare, cere Ministerului Sănătății, ca in proiectul de OUG pe care l-a iniţiat:

  • să asigure resursele financiare aferente pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare;
  • să asigure sumele pentru plata personalului medico-sanitar şi auxiliar sanitar”, se arată într-un comunicat de presă al AMC.

Potrivit art. 6 din proiectul OUG cu privire la unele măsuri pentru organizarea, dotarea și operationalizarea  centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare:


(1) Pentru funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19, din bugetul autorităților administrației publice locale se asigură fondurile necesare asigurării finanțării următoarelor categorii de cheltuieli:

a. pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare;

b. pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 organizate cu această destinație în alte locații în afara unităților sanitare;

Asociația Municipiilor din România a susținut și susține principiul european al subsidiarității, potrivit căruia decizia trebuie să fie luată de către autoritatea administrației care se află cel mai aproape de cetățean, cu descentralizarea și alocarea resurselor financiare aferente, susţin primarii.


În acest ei, ei solicită Ministerului Sănătății „asigurarea resursei financiare aferente pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare, indiferent de locație”.

Asociația Municipiilor din România arată faptul că bugetele administrațiilor publice locale se vor adopta la 45 de zile de la adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021 ( cel mai probabil martie, aprilie, 2021). De asemenea, cheltuielile aferente procesului de vaccinare transferate fără resursă financiară în sarcina administrațiilor publice locale vor împiedica administrațiile locale să asigure finanțarea corespunzătoare a altor obligații și servicii legale oferite cetățenilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: