23 august, 2018

Primăria Capitalei va deconta cele 80 de milioane de lei cât reprezintă pierderile  în rețea înregistrate anul trecut de către RADET.

Consiliul General al Muncipiului București  a alocat joi, prin votarea proiectul de rectificare a bugetului PMB, alocarea primelor 43 de milioane de lei din acest total, urmând ca restul sumei să fie votat la una din ședințele următoare.


Conform documentelor atașate proiectului, aceste pierderi reprezintă 28,6% (1.459.517 Gcal) din totalul energiei termice transportate de RADET:

  • pierderea pe rețelele primare de transport – 20,20%, echivalentul a 1.030.644 Gcal
  • pierderea din rețelele secundare de distribuţie – 11,10%, echivalentul a 428.873 Gcal.

La nivelul anului 2017 s-au produs în sistem nu mai puțin de 7.596 incidente, dintre care 2.890 au fost avarii:

  • 818 s-au produs în circuitul de transport apă fierbinte
  • 2.072 avarii, pe rețelele de distribuţie aferente punctelor şi centralelor termice, potrivit proiectului de hotărâre adoptat.

Conductele sunt atât de vechi încât sistemul poate deveni nefuncțional oricând

”Starea tehnică a sistemului de conducte, în special de transport, impune lucrări urgente și masive de modernizare. Funcționarea sistemului de transport apă fierbinte, în condițiile de vechime date, a impus reducerea presiunii de regim, dar și în aceste condiţii de funcţionare se înregistrează pierderi prin neetanșeităţi și apar un număr tot mai mare de avarii.

Eforturile operatorului nu vor mai putea susține funcţionarea sistemului în condiţiile de deteriorare la care s-a ajuns, în care 790 km conductă de transport apă fierbinte este corodată şi poate ceda în orice secțiune”, se mai arată în document.


Pentru modernizarea întregii rețele de distribuție și transport este nevoie de 1,4 miliarde de euro desfășurate pe o perioadă de 20 de ani, mai precizează documentul.

Consumul populației scade, cantitatea pierdută este aceeași

”Precizăm de asemenea că programul de reabilitare termică a locuinţelor a accentuat scăderea consumului înregistrat la clienți, cantităţile de energie termică intrate în sistemul de termoficare vor scădea, dar pierderea de energie termică va rămâne la acelaşi ordin de mărime”, mai menționează documentul.

Soluțiile RADET pentru reducerea pierderilor

  • investiții majore pentru înlocuirea conductelor vechi şi refacerea izolației cu materiale mai performante;
  • racordarea de noi clienți la sistemul de termoficare sau redimensionarea conductelor (micşorare diametre);
  • identificarea zonelor din sistem care au devenit ineficiente economic urmare debranşărilor

 Starea sistemului de termoficare din București

  • din 987,340 km conductă rețea primară de transport apă fierbinte, 68,8% are o vechime mai mare de 25 ani, 11,3% între 20 și 25 de ani, 9,4% vechime între 10 şi 20 de ani, 10,5% are o vechime mai mică de 10 ani.
  • din 2.963,27 km conductă rețea secundară (de distribuţie a apei calde de consum şi agentului termic de încălzire),  48% are o vechime de peste 25 ani, 14% o vechime între 20 și 25 de ani, 16% o vechime între 10 și 20 de ani și doar 22%  o vechime mai mică de 10 ani.

Instalaţiile sistemului centralizat de alimentare cu energie termică aflate în exploatarea RADET, se compun din:

  •     46 centrale de cvartal şi o centrală termică de zonă;
  •     rețelele termice primare – 987,34 km;
  •     puncte termice și module termice – 1.012;
  •     rețele termice secundare – 2.964,64 km.

Consumatorii

De sistemul de alimentare cu energie termică al Municipiului Bucureşti  beneficiază circa  1.200.000 locuitori (aproximativ 50% din populația Bucureştiului):

  • 562.000 apartamente aflate în 8.200 blocuri şi 600 imobile
  • 5.600 instituții bugetare, agenți economici şi sere.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: