Opera Națională București anunță lansarea, începând cu luna ianuarie 2023, a unui program de conferințe și dezbateri lunare, intitulat Conferințele Operei Naționale București. Această serie de întâlniri va aduce în fața publicului cele mai importante personalități intelectuale, artistice și universitare ale societății românești. Conferințele se vor desfășura lunar, în Sala Mare a Operei Naționale București. Scopul Conferințelor Operei Naționale București va fi să stimuleze dialogul intelectual și diversitatea de idei, prin crearea unui spațiu de referință al dezbaterilor culturale din România
Temele discutate vor fi variate, acoperind o multitudine de domenii, de la muzică la literatură și filosofie, de la teatru la științe exacte. Deşi subiectele de discuţie vor fi dintre cele mai diverse, toate au în comun aceeași dorință: de a formula întrebări incitante şi de a oferi prilejul pentru răspunsuri relevante la unele dintre cele mai importante provocări ale condiției umane, ale culturii universale și naționale.
Fie că vor trata subiecte care vizează trecutul, prezentul sau viitorul apropiat, conferințele vor avea două mize actuale: modul în care ne înţelegem pe noi înşine şi modul în care înţelegem lumea în această epocă, cea mai bogată în informaţii perioadă din istoria omenirii, dar totodată cea mai predispusă la confuzie, ignoranță și la atracția față de false repere.
Prima conferință va avea loc pe 17 ianuarie, de la orele 18.30 și îl va avea ca invitat pe academicianul Mircea Dumitru, filosof și logician, vicepreședinte al Academiei Române, profesor universitar al Facultății de Filosofie a Universității din București, autor prolific, cu o carieră universitară de peste 30 de ani.
Acesta va susține o prelegere intitulată „Muzică și filosofie”, în care va explora legăturile profunde și incitante dintre arta sunetelor și reflecția filosofică. Alocuțiunea va fi urmată de un dialog cu gazdele evenimentului, dirijorul Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București și lectorul universitar Daniel Nica, coordonatorul programului de conferințe al Operei.
Provocarea pe care o lansează Mircea Dumitru este dublă: pe de o parte să evidențieze conexiunea adâncă dintre muzică și filosofie, iar, pe de alta, să sublinieze necesitatea educației muzicale, ca ingredient al formării unei personalități armonioase, aflate în slujba binelui public.
Mircea Dumitru este nu doar fost rector al Universității din București, fost ministru al Educației, dar este și un violonist care a convertit pasiunea pentru muzica clasică în pasiune pentru muzica ideilor, în special pentru metafizică, logică și filosofia limbajului. Are un doctorat în logică la Universitate Tulane din New Orleans și un altul în filosofie la Universitatea din București. A publicat și a editat nenumărate cărți și lucrări de filosofie, atât în țară, cât și în străinătate. Una dintre ultimele cărți pe care le-a editat este Metaphysics, Meaning, and Modality, apărută în 2019, la Oxford University Press.
A fost profesor invitat la mai multe universități prestigioase din lume, printre care Universitatea din Helsinki, City University of New York şi New York University. A primit mai multe premii, distincții și titluri, ultima distincție primită fiind aceea de „Officier de l’Ordre du Mérit“, acordată de statul francez.
Mircea Dumitru a fost decan al Facultății de Filosofie, Rector al Universității din București și Ministru al Educației și Cercetării. Mircea Dumitru a deținut funcția de Președinte al European Society of Analytic Philosophy, iar între anii 2017-2020 a fost președinte al International Institute of Philosophy. În prezent este conducătorul Comisiei Fulbright România, vicepreședinte al Academiei Române și preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie din Academie, precum şi director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru”.
Biletepe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR
Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust