joi

28 martie, 2024

11 februarie, 2016

Alexis Tsipras, Euclid Tsakalotos
Euclid Tsakalotos și Alexis Tsipras

Creditorii Greciei – Comisia Europeană, BCE și FMI- au demarat evaluarea de etapă care, potrivit acordului de salvare economică, trebuie finalizată de înainte de eliberarea unei noi tranșe din creditul de 86 miliarde euro convenit cu guvernul de la Atena.

Miniștrii finanțelor din cele 19 state ale Zonei Euro se întâlnesc joi la Bruxelles pentru o revizie a programului de bailout, întâlnirea desfășurându-se într-o perioadă în care bursa de la Atena a înregistrat scăderi în ultimele 7 zile consecutiv, valoarea acțiunilor atingând un minim al ultimilor 26 de ani.

În ce stadiu se află reformele acceptate de Grecia, în cele ce urmează.

Angajamentele Greciei


Potrivit prevederilor acordului de salvare economică, guvernul lui Alexis Tsipras și-a luat angajamentul să reformeze sistemul public de pensii și Codul fiscal, să adopte măsuri de austeritate pentru ca deficitului bugetar să nu depășească pe termen mediu 3,5% din PIB și să înființeze un nou fond de privatizare.

Condițiile impuse prin acordul de bailout sunt opozabile oricărui guvern elen, în condițiile în care actuala majoritate are în Parlament o majoritate ”la limită”, de numai 3 voturi.

Ce autorități verifică Atena

Grecia se află în primul proces de verificare generală a îndeplinirii obligațiilor asumate în fața creditorilor. Comisia Europeană, FMI și BCE lucrează împreună cu oficialii greci pentru verificarea ”foii de parcurs” și pentru stabilirea de noi ținte care trebuie atinse pentru deblocarea următoarei tranșe de bani.

Mecanismul de Stabilitate Europeană, fondul de urgență al Zonei Euro, este de asemenea parte la negocieri. Potrivit lui Jeroen Dijsselbloem, care conduce reuniunea miniștrilor de finanțe din Zona Euro, aceste negocieri ar putea dura săptămâni.

Care este situația politică a momentului

demonstratii
Demonstațiile de stradă au reînceput la Atena

După ce doi dintre parlamentarii actualei puteri au dezertat în noiembrie 2015, coaliția de stânga se bazează pe o majoritate fragilă de 3 voturi.
În aceste condiții, Alexis Tsipras trebuie:

  • să satisfacă și cererea creditorilor internaționali de a realiza economii bugetare pe seama sistemului de pensii
  • să respecte și promisiunea internă de a nu diminua suplimentar pensia minimă
  • să facă față protestelor sociale generate de propunerea de eliminare a ajutoarelor sociale pentru agricultori și pentru angajații cu veniturii minime

În paralel, opoziția parlamentară a anunțat că refuză să mai susțină reformele lui Tsipras, încurajată de ultimele sondaje de opinie care arată că principala forță de opoziție, Noua Democrație, revine pe primul loc în preferințele populare, după 2 ani în care Syriza a condus în sondaje.

Protestele de masă din ultima perioadă, desfășurate în special la Atena, pun sub semnul întrebării dorința grecilor de a se conforma deciziilor guvernamentale.

Cum arată economia reală

Banca Centrală a Greciei estimează că economia s-a contractat cu 0,2% în 2015, iar Comisia Europeană se așteaptă la o scădere suplimentară de 0,7% în 2016.

Guvernatorul Băncii Centrale, Yannis Stournaras, a avertizat miercuri că orice întârziere în evaluarea programului de bailout care se desfășoară în prezent va îngreuna procesul de redresare economică.

Obligațiunile guvernamentale ale Greciei au avut cea mai slabă performanță, potrivit indexului de specialitate Bloomberg, iar Bursa de la Atena a înregistrat cele mai mari pierderi dintre toate piețele de capital urmărite de Bloomberg.

Sistemul bancar elen a fost afectat în mod deosebit, pierzînd mai mult de jumătate din valoarea de piață.

1De ce cer creditorii reforma sistemului de pensii

Potrivit datelor ministerului elen al Muncii, Grecia are aproape 2,7 milioane de pensionari, pensia medie fiind de 960 de euro pe lună.

Potrivit Institutului grec de Statistică, numărul pensionarilor și al șomerilor depășește 3,7 milioane de persoane.

În 2015, statul a cheltuit 22,7% din veniturile bugetare pentru a acoperi deficitul de la fondul de pensii, potrivit execuției bugetare prezentate Parlamentului de la Atena.

Potrivit unui raport dat publicității în ianuarie de către Oficiul parlamentar al Bugetului, cheltuielile publice cu sistemul de pensii echivalează cu 14,9% din PIB. Spre comparație, media cheltuielilor publice cu sistemele de pensii din statele OECD este 7,9% din PIB.

2Principalele probleme ale creditorilor Greciei

În opinia creditorilor internaționali, cele mai importante probleme ale Greciei se referă la pensii, proiecții fiscale, administrație publică și fondul de privatizare.

Primele două sunt strâns legate, Grecia fiind nevoită să demonstreze că poate atinge țintele bugetare indicate de creditori pe baza veniturilor și cheltuielilor estimate, astfel încât să înregistreze creștere economică. Grecia a propus suplimentarea taxelor, însă UE consideră că o asemenea măsură ar afecta creșterea economică.

Premierul Tsipras trebuie să scape guvernul și de acuzațiile legate de practici corupte în numirea funcționarilor. Un oficial UE, citat de Bloomberg la începutul săptămânii, exprima dezamăgirea că rata angajărilor în sistemul bugetar nu este în linie cu angajamentele asumate prin acordul de salvare economică.

3Cîți bani sunt în joc

Valoarea exactă a următoarei tranșe de asistență financiară depinde de momentul la care aceasta va fi deblocată dar și de noile ținte fixate guvernului de la Atena.

Creditorii vor ca Grecia să aibe suficienți bani pentru plata tranșei din datoriile acumulate la FMI, BCE și la diverși contractori de stat, dar nu vor să lase Greciei rezerve astfel încât să guvernul să fie tentat să slăbească ritmul reformelor.

Estimările curente arată că creditorii vor debloca între 4 și 6 miliarde de euro, suficient bani suficienți până la jumătatea verii, dar nu îndeajuns pentru plățile care trebuie onorate în august.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: