15 septembrie, 2023

Sindicatul United Auto Workers (UAW), care îi reuneşte pe angajaţii celor trei mari producători auto americani, a lansat vineri dimineaţă greve simultane la trei fabrici deţinute de General Motors, Ford şi Stellantis.

Greva este cea mai amplă acțiune sindicală a sindicatelor americane din ultimele decenii și se bucură de susținerea a 75% din americanii chestionați de celebra companie Gallup.

Aceste greve simultane vin pe fondul creșeterii activismului sidnical în SUA: o bază de date de monitorizare a grevelor majore dezvoltată de Universitatea Cornell arată că, de la 1 septembrie anul trecut și până la 31 august 2023, sindicatele au inițiat 70 astfel de acțiuni sindicale, la care au participat cel puțin 100 lucrători timp de mai mult de o săptămână. Este o creștere cu 40% față de anul anterior.


Câteva ore înainte de declanșarea grevei, președintele Joe Biden a discutat cu președintele UAW, preucm și cu lideriii companiilor autor despre stadiul negocierilor dintre sindicate și aptronate. Casa Albă a transmis ulterior că administrația va monitoriza implicațiile economice ale grevei.

Greve simultane fără precedent

Greva din industria auto a început vineri, de la ora 04:00 GMT (7:00, ora României), după ce a fost depășit termenul la care ar fi trebuit să fie încheiat acordul cu administrația celor trei mari producători auto din Statele Unite. – general Motors, Stellantis și Ford.

„Pentru prima dată în istoria noastră, vom face grevă la toate cele trei Big Three”, a declarat Shawn Fain, președintele UAW.

Sindicatul United Auto Workers (UAW) anunţase anterior că a ales trei uzine pentru a lansa greva, câte una pentru General Motors, Stellantis şi Ford. Este vorba de uzinele de asamblare de la Wentzville (Missouri) pentru GM, Toledo (Ohio) pentru Stellantis şi Wayne (Michigan) pentru Ford. Acestea totalizează aproximativ 12.700 de membri ai sindicatului UAW.


„Nu am vrut să ajungem aici. Vrem un acord echitabil. Dorim dreptate economică și echitate socială pentru membrii noștri. Despre asta este vorba”, a spus Fein, care acuză întârzierile provocate de către Comitetul de negociere.

Întrebat dacă o creștere a salariului cu 20% ar putea părea atractivă pentru majoritatea lucrătorilor americani, Fain a explicat pentru NBC News că prețul mașinilor a crescut cu 30% în ultimii patru ani, în timp ce salariul directorilor executivi din industria auto a urcat cu 40%.

36% este majorarea salarială pe care o solicită greviștii.

Grevele din aşa-numitul „Detroit Three”, Cei Trei din Detroit, vor opri producţia automobilelor Ford Bronco, Jeep Wrangler şi a camionetei Chevrolet Colorado, alături de alte modele populare.

Preşedintele UAW, Shawn Fain, a declarat că sindicatul va renunţa deocamdată la greve mai costisitoare, la nivelul întregilor companii, dar a precizat că toate opţiunile rămân deschise, în cazul în care nu se ajunge la un acord privind noile contracte.

Fain a prezentat planurile pentru aceste greve simultane, fără precedent, în cadrul unei intervenţii pe Facebook Live, cu mai puţin de două ore înainte de expirarea vechiului contract.

Sindicaliștii au anunțat că sunt pregătiți să prelungească greva cât va fi nevoie

Greva vine după săptămâni de ciocniri între Fain şi directorii Detroit Three din cauza cererilor sindicatului de a primi o parte mai mare din profiturile generate de maşinile cu combustie. Totodată, sindicaliştii vor o mai mare siguranţă a locurilor de muncă, pe măsură ce producătorii auto trec la vehicule electrice.

Preşedintele sindicatului, Shawn Fain, i-a îndemnat pe cei aproximativ 146.000 de membri de sindicat care lucrează pentru aceşti trei producători istorici să fie pregătiţi să reacţioneze în funcţie de evoluţia negocierilor, avertizând că sindicatul nu va ezita să prelungească greva.

Negocierile au început în urmă cu două luni pentru încheierea unor noi contracte colective pe patru ani.

Şeful Ford, Jim Farley, i-a reproşat lui Fain, joi după-amiază, la CNBC, că este „ocupat mai mult să se pregătească de grevă” în loc să negocieze. El doreşte „o grevă istorică în toate cele trei grupuri, dar vrem să facem istorie cu un acord istoric”, a adăugat el.

Preşedintele General Motors, Mark Reuss, declarase anterior la acelaşi canal că o grevă ar fi „un rezultat foarte, foarte trist”, cu consecinţe majore. „Pentru fiecare persoană din uzinele noastre care nu lucrează, alte şase nu lucrează”, a arătat el.

O grevă de 10 zile ar putea costa economia SUA peste 5 mld. $

Ultima grevă din acest sector, în 2019, a afectat doar GM. Mişcarea de protest a durat şase săptămâni.

UAW cere o creştere salarială de 36% în patru ani, în timp ce cei trei producători americani nu au mers mai departe de 20%, potrivit liderului sindical. Cei trei giganţi auto din Detroit au refuzat, de asemenea, să acorde zile suplimentare de concediu şi să majoreze pensiile, care sunt asigurate de fonduri aparţinând fiecărei companii.

Compania de consultanţă Anderson Economic Group (AEG) estimează că o grevă de zece zile ar putea costa economia americană peste cinci miliarde de dolari ca venituri pierdute, iar o dispută industrială prelungită ar putea avea consecinţe politice pentru preşedintele Joe Biden, al cărui bilanţ economic a fost criticat în special din cauza inflaţiei persistente. Cu ceva mai mult de un an înainte de alegerile prezidenţiale, el se află într-o postură dificilă, între sprijinul său declarat pentru sindicate şi spectrul unei lovituri pentru economia americană. El a discutat telefonic joi seara cu Shawn Fain şi cu liderii producătorilor pentru a face bilanţul negocierilor.

La jumătatea lunii august, Biden ceruse un acord „câştigător” şi „echitabil”, care să consolideze drepturile angajaţilor în perioada tranziţiei către vehiculele electrice.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: