13 iunie, 2017

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani (foto), lucrează la o propunere radicală de reformare a bugetului UE,  care ar conduce în primul rând la scăderea sumelor acordate celui mai mare beneficiar actual: fermierul european.

Potrivit Politico, planul lui Tajani, care implică inclusiv reducerea ciclului bugetar de la 7, la 5 ani, reorientează prioritățile bugetare ale Uniunii Europene de la proprietarii de terenuri la securitate, imigrație, locuri de muncă pentru tineri și schimbări climatice.

”Dacă vrei să schimbi Europa, în primul rând trebuie să-i schimbi construcția bugetară, iar Tajani își dorește o revoluție”, a declarat Politico un înalt oficial al Parlamentului European.


Antonio Tajani este în măsură să declanșeze o dezbatere în interiorul UE pe acest subiect, dar orice propunere formală trebuie înaintată în primul rând Comisiei Europene, care are tendința să fie mai conservatoare, mai rezistentă, față de propuneri radicale.

Suplimentar, orice tentativă de a reduce valoarea plăților, care sub Politica Agricolă Comună se cifrează la 58 miliarde euro anual, ar fi de natură să se loveacă de opoziția fermă a statelor membre, în special a Franței, Italiei, Spaniei și Poloniei.

Oficiali consultați de Tajani în procesul de elaborare a propunerilor afirmă că ideea trecerii la un ciclu bugetar de 5 ani ”ar urma ciclul politic al instituțiilor UE și le-ar determina pe acestea să fie mai implicate”.

Acești oficiali au susținut și ideea înjumătățirii fondurilor aflate azi la dispoziția fermierilor, cel mai puternic argument fiind acela că agricultura ”contribuie cu 2% la PIB-ul european însă primește aproape 40% din buget”, în principal ca subvenție.


Potrivit Politico, planul președintelui italian al PE ar urma să modifice drematic și modul în care fondurile UE sunt alocate statelor membre.

”Am identificat 4 domenii prioritare pentru cetățenii UE: securitate, imigrație, locuri de muncă pentru tineri și schimbările climatice”, au precizat sursele Politico.

Planul presedintelui Tajani coincide în anumite puncte cu cele ale lui Jean Claude Junker- o parte a bugetului UE ar urma să fie alocată, în viziunea lui Antonio Tajani, cercetărilor în domeniile apărării și securității.

Alte fonduri suplimentare ar urma să meargă către Frontex- agenția care veghează frontierele UE și pentru susținerea politicilor în domeniul azilanților.

Antonio Tajani a discutat viziunea sa cu Günther Oettinger, Comisarul pentru Buget, cu Manfred Weber, președinte al grupului PPE din Parlament și cu Gianni Pittella, șeful grupului Socialiștilor și Democraților.

Gianni Pittella afirmă că exită elemente cu care este de acord: ”Dorim schimbarea ciclului bugetar la 5 ani. Să nu uităm însă că orice reformă bugetară trebuie să țină cont de Brexit, care va influența negativ bugetul UE. În legătură cu fondurile destinate Politicii Agricole Comune trebuie să spun însă că modificarea acestora este un atribut al Comisiei, nu al Parlamentului”.

Politico nu a reușit să obțină, deocamdată, o reacție a Comisiei Europene. Oficiali din apropierea Comisarului pentru Agricultură, Phil Hogan, spun că acesta nu este la curent cu propunerile președintelui PE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: