luni

29 aprilie, 2024

26 iulie, 2015

ro auPreşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit duminică, la Salzburg, cu omologul său austriac, Heinz Fischer, cei doi şefi de stat discutând despre evoluţia relaţiilor bilaterale şi teme de actualitate ale agendei europene şi internaţionale, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

În ceea ce priveşte problematica europeană, cei doi preşedinţi au evidenţiat interesul de intensificare a cooperării pe teme de interes regional, în perspectiva deţinerii succesive de către Austria şi România a preşedinţiei Consiliului UE, în 2019.

Un alt aspect al discuţiilor a vizat dinamizarea colaborării în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi în regiunea Balcanilor de Vest, cei doi exprimându-şi „satisfacţia” pentru nivelul „foarte bun” al dialogului între România şi Austria, precum şi dorinţa de consolidare a relaţiei bilaterale.


Întrevederea a avut loc cu ocazia participării preşedintelui la deschiderea oficială a Festivalului de la Salzburg, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: