2 februarie, 2021

Începând de luni, 8 februarie, majoritatea copiilor merg fizic la școală, a anunțat marți președintele Klaus Iohannis, care a prezentat și cele patru scenarii în care vor funcționa aceste unități, în condițiile epidemiei de Covid-19.

Toate clasele și învățământul preșcolar vor reveni la cursuri online doar în localitățile aflate în carantină, a spus șeful statului.

Mai trebuie clarificate detaliile pentru deschiderea școlilor în condiții de siguranță, de exemplu la câte cazuri de îmbolnăvire se închide o unitate de învățământ, iar aceste aspecte urmează să fie prevăzute într-un ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății ce va fi finalizat miercuri.


Cele patru scenarii:

  • În localitățile unde există puține cazuri de Covid-19,  toți copiii merg la școală
  • unde sunt „ceva mai multe cazuri” (scenariul galben) copiii de grădiniță și cei din clasele primare, precum și elevii din clasele a VIII și a XII-a vor urma cursuri cu prezență fizică, restul intră în format onlineîn localitățile aflate în scenariu roșu, doar grădinițele și clasele din ciclul primar vor continua pe modelul cu prezență fizică, ceilalți elevi trec în onlineîn localitățile aflate în carantină – și copiii de la grădiniță și elevii urmează cursurile online.

„Nu am scăpat de pandemie, este nevoie să continuăm să fim responsabili, să purtăm mască (…), dar în ultimele săptămâni incidența bolii s-a redus un pic (…) suntem pe un trend descendent, cum spun specialiștii”, a mai declarat șeful statului. Acesta a explicat că decizia a fost luată în unanimitate de oficialii care au participat marți la ședința pe acest subiect organizată la Palatul Cotroceni și este similară celei din majoritatea statelor membre, care deschid școlile sau le-au deschis deja. Doar trei țări din UE au optat pentru cursuri online în perioada imediat următoare.

Încheierea mediilor

Circa 65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe primul semestru, a declarat luna trecută ministrul Sorin Cîmpeanu, potrivit căruia s-au luat măsuri pentru remedierea acestei situaţii, prin „două măsuri:

  • extinderea cu până la opt săptămâni a perioadei în care unui elev i se poate încheia situaţia şcolară din momentul revenirii în şcoală şi
  • micşorarea până la două note pentru încheierea situaţiei şcolare. În mod normal, Regulamentul de organizare şi funcţionare prevede un număr de note egal cu numărul de ore alocat săptămânal acelei discipline”, a precizat ministrul Educației.

Numărul celor care au nevoie de ore de recuperare este însă mult mai mare, a recunoscut Sorin Cîmpeanu.

Consiliul Național al Elevilor propune suplimentarea numărului de posturi pentru personalul specializat în medicină școlară

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor (CNE) solicită creșterea finanțării pentru cabinetele de medicină școlară și suplimentarea numărului de posturi pentru personalul specializat.

”În primul rând, este esențial ca autoritățile să aibă în vedere faptul că, la momentul de față, capacitatea cabinetelor școlare din cadrul unităților de învățământ de a realiza teste rapide este una semnificativ scăzută, dat fiind faptul că multe dintre cadrele medicale școlare (medici și asistenți) sunt, la momentul de față, detașate de către direcțiile de sănătate publică în diferite instituții. În plus, chiar dacă toate aceste cadre medicale s-ar afla în școli la momentul începerii celui de-al doilea semestru, numărul acestora nu este nici pe departe suficient. La momentul de față, există 4904 cadre medicale (1302 medici și 3602 asistenți medicali) arondate la peste 18 mii de unități de învățământ preuniversitar. Așadar, dacă măsura testării rapide a elevilor va fi implementată în școli, este imperioasă creșterea finanțării pentru cabinetele de medicină școlară și suplimentarea numărului de posturi pentru personalul specializat.”, se arată într-un comunicat de presă al CNE.

 

 

 

 

 

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: