Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost reţinut, luni, de procurorii Diecției Naționale Anticorupție, pentru prespuse fapte de corupţie.
Procurorii îl acuză pe șeful CJ Harghita de un prejudiciu de 1,7 milioane de lei, creat Consiliului Județean, în urma atribuirii unor contracte de lucrări publice.
Borboly Csaba este președinte al CJ Harghita din anul 2008, ajungând astfel la al doilea mandat.
El este și președinte al UDMR Ciuc (Harghita), precum și șef al Consiliului națuional al Priamrilor și Consilierilor UDMR.
Inculpații din dosar:
- BORBOLY CSABA, președinte al Consiliului Județean Harghita, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracțiuni de instigare la uz de fals, două infracțiuni de fals intelectual și denunțare calomnioasă;
- PALFFY DOMOKOS, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Harghita și administrator de fapt al S.C. STRAVIA GROUP S.R.L. Goagiu, jud.Harghita, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de conflict de interese în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și participație improprie la fals intelectual;
- CSISZER BOTOND-BENEDEK, director executiv al Direcției Drumuri Județene din cadrul Consiliului Județean Harghita, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals intelectual și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice
Ce învinuiri îi aduc procurorii președintelui CJ Harghita
- În calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita, inculpatul Borboly Csaba a dispus în mod nelegal și nejustificat, în luna decembrie 2010, decontarea sumei de 1.888.914 lei în favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL pentru o serie lucrări de reabilitare a unui drum județean.
- Plata s-a făcut în condițiile în care prețurile firmei care a câștigat licitația erau cu mult mai mari decât cele ale firmei excluse din procedura de licitație, în care dirigintele de șantier nu a fost de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor și în condițiile în care proiectul inițial nu fusese respectat în ce privește grosimea asfaltului și nici nu exista o dispoziție de modificare a acestui proiect.
- Prejudiciul produs în dauna județului Harghita prin această activitate este evaluat la suma de 629.178,85 lei și un folos material echivalent pentru SC STRAVIA GROUP SRL.
- În perioada 27-29 decembrie 2010, Borboly Csaba a dispus în mod nelegal și nejustificat decontarea sumei de 672.051,59 lei în favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL și a sumei de 496.632,84 lei în favoarea constructorului SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, în ambele cazuri pentru materiale lăsate în custodie.
- Aceasta, deși bunurile respective nu existau în fapt și în condițiile în care angajarea cheltuielilor de către Consiliul Județean a avut loc la finalul lunii decembrie 2010, deși era evident că cele două firme nu mai aveau timpul necesar ca până la data de 31 decembrie 2010 să facă lucrările angajate, de reabilitare a unor tronsoane de drum județean. În plus, inculpatul cunoștea că procesele verbale de custodie s-au realizat în fals, prin antedatare și prin inserarea nereală că bunurile există ca atare, că au fost recepționate efectiv și au fost predate către reprezentanții celor două firme constructoare.
- În calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita, după efectuarea de către Consiliu, a plății sumei totale de 496.632,84 lei către S.C. BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, jud.Harghita, inculpatul Borboly Csaba i-a pretins în mod repetat, în perioada 29 decembrie 2010 – ianuarie 2011, administratorului de fapt al S.C. BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, prin intermediar, să îi remită 50.000 lei ( 10% din suma decontată) disimulată sub formă de sponsorizare către „Asociația pentru Ciuc” Miercurea Ciuc.
- Pentru a ascunde infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prin care s-au obținut foloase materiale pentru SC „STRAVIA GROUP” SRL, în cursul lunii iunie – iulie 2011, în virtutea prerogativelor conferite de funcție, inculpatul Borboly Csaba a determinat doi reprezentanți ai societății de proiectare, prin intermediul inculpatului Csiszer Botond Benedek și a altei persoane să întocmească în fals și să elibereze două acte care au fost folosite în fața auditorilor Camerei de Conturi Harghita pentru justificarea plăților pe care le-a dispus a se efectua în luna decembrie 2010, către S.C. „STRAVIA GROUP”S.R.L.
- La data de 19 iulie 2011, ca urmare a relațiilor solicitate de Camera de Conturi Harghita prin Nota înregistrată la Consiliul Județean Harghita, în virtutea atribuțiilor conferite de funcția deținută, același inculpat a întocmit și prezentat auditorilor respectivei instituții, o adresă în care a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv a afirmat că la data decontării din decembrie 2010 a sumei de 1.888.914 lei către SC STRAVIA GROUP SRL, a fost avut în vedere unul dintre înscrisurile falsificate.
- La data de 16 octombrie 2012, urmare a solicitării adresate Consiliului Județean Harghita de D.N.A. – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș, de a-i fi înaintate o serie de documente referitoare la contractarea, execuția, achitarea contravalorilor și expertizarea lucrărilor de pe D.J. 131, atribuite S.C. „STRAVIA GROUP”S.R.L.
- Goagiu și respectiv SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL Borzont, inculpatul a menționat în adresa de răspuns că la data decontării plăților din decembrie 2010 către SC STRAVIA GROUP SRL instituția Consiliului Județean ar fi fost indusă în eroare de o altă persoană, prin prezentarea unui document plăsmuit.
- La data de 12 octombrie 2012, a semnat în calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita o plângere penală către Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita, în cuprinsul căreia a acuzat o altă persoană de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin aceea că ar fi plăsmuit un raport al dirigintelui de șantier, nedatat, în baza căruia ar fi fost posibilă plata sumei de 1.888.914,20 lei către S.C. STRAVIA GROUP S.R.L. Goagiu.
- În activitatea sa, inculpatul Borboly Csaba a fost ajutat de inculpatul Csiszer Botond-Benedek care, în perioada decembrie 2010 – decembrie 2011, în calitate de director executiv al Direcției Drumuri Județene din cadrul Consiliului Județean Harghita, a acordat, în mod nelegal, viza „bun de plată” pe facturile emise de SC STRAVIA GROUP SRL și SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL.
- De asemenea, acesta a semnat procesul verbal de recepție fals în baza căruia Consiliul Județean Harghita ar fi primit la S.C. „BRIDGE ROAD CONSTRUCT”S.R.L și STRAVIA GROUP”S.R.L diverse cantități de materiale, deși bunurile respective nu existau la acea dată în fapt.
- În calitate de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Harghita în mandatul 2008-2012, inculpatul Palffy Domokos, a participat la votarea bugetelor Consiliului Județean Harghita prin care au fost alocate consecutiv sume de bani pentru proiecte de investiții în infrastructura județului Harghita, întreținere și reparații de drumuri județene, banii fiind destinați unor contracte de executare de lucrări. Printre beneficiarii acestor contracte a fost SC STRAVIA GROUP SRL, a cărei administrator de fapt este Palffy Domokos, iar acționar sora acestuia. Astfel, acesta a realizat foloase în favoarea sa și surorii sale, asociat unic al SC STRAVIA GROUP SRL, foloase constând în valoarea totală a celor 40 de contracte executate de firmă în perioada 2008-2012, în cuantum de 25.351.090 lei.
- În cursul desfășurării de către această societate a relațiilor comerciale cu Consiliul Județean Harghita, inculpatul a efectuat, în perioada 2008-2012, operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, constând în coordonarea administrării și administrarea în fapt a SC STRAVIA GROUP SRL.
- În cursul lunii aprilie 2012, a determinat o persoană să întocmească o serie de acte false care au stat la baza unui raport de expertiză tehnică menit să diminueze prejudiciul stabilit în martie 2012 de Camera de Conturi Harghita în sarcina Consiliului Județean Harghita, produs prin efectuarea de plăți nelegale către S.C. STRAVIA GROUP SRL.
- Prejudiciul total creat în dauna județului Harghita este estimat la suma totală de 1.796.863, 28 lei. Prejudiciul constă în caracterul fictiv al materialelor date în custodie firmelor constructoare și în diferența dintre prețurile onorate și cele oferite de firmele descalificate la licitație, substanțial mai mici.
- Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu art. 6 alin. 3 C.p.p., iar la data de 13 mai 2013, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestora pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentați Curții de Apel Tîrgu Mureș cu propunere de arestare preventivă.