Preşedintele Cehiei, euroscepticul Vaclav Klaus (Foto), a respins ferm propunerea şefului Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ca Uniunea să evolueze spre o federaţie de state-naţiune.
“Resping cu fermitate ideea prezentată de Jose Barroso”, a spus Klaus pentru cotidianul ceh Pravo, citat de agenţiile internaţionale de presă.
“Singurul lucru pe care îl apreciez la propunerea sa este faptul că susţinătorii ideii unei integrări europene mai profunde au recunoscut deschis, pentru prima dată, care sunt obiectivele lor reale”, a spus el.
Ca să depăşească criza politică şi economică prin care trece, Uniunea Europeană trebuie să se transforme într-o “federaţie de state naţiune”, a spus Barroso, în discursul său anul privind starea Uniunii.
Klaus este recunoscut de mult timp pentru pesimismul său în ceea ce priveşte proiectul european şi opoziţia sa faţă de orice integrare structurală mai profundă, economică sau politică, a celor 27 de state membre.
“În 2004, noi ne-am alăturat Uniunii Europene, nu unei federaţii în care să devenim provincii nesemnficative”, a spus Klaus, adăugând că ţara sa “cu siguranţă” nu se va alătura unei federaţii precum cea evocată de Barroso.
Vorbind despre această idee, o federaţie de genul Statele Unite ale Europei, ca despre un obiectiv politic, Barroso a spus că este nevoie de o renunţare la suveranitate, astfel încât fiecare stat şi fiecare cetăţean să poată să-şi controleze mai bine destinul”, a spus liderul european. El a precizat că federaţia este necesară pentru că “în aceste vremuri de anxietate, este o greşeală să lăsăm naţiunile pradă naţionalismului şi populismului”.
Un stat fost comunist cu 10,2 milioane de locuitori, care a aderat în 2004 la UE, Cehia nu a intrat încă în zona euro, iar liderii de la Praga insistă că uniunea monetară trebuie să-şi rezolve mai întâi problemele pe care le are.