Președintele Camerei convoacă marți Biroul permanent, pentru solicitarea Parchetului de urmărire penală a lui Victor Paul Dobre - CursDeGuvernare.ro
miercuri

27 octombrie, 2021

Președintele Camerei convoacă marți Biroul permanent, pentru solicitarea Parchetului de urmărire penală a lui Victor Paul Dobre

13 august, 2012

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a decis convocarea, pentru marţi, a Biroului Permanent al Camerei, pentru a se transmite la Comisia juridică solicitarea Parchetului în cazul lui Victor Paul Dobre.

Zgonea a arătat că, în acest moment, singura sa preocupare sau dilemă ţine de faptul că informaţii din interiorul referatului procurorului de secţie au apărut în mass-media înainte ca acest document să ajungă la Parlament, fapt ce „decredibilizează anumite instituţii”.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, mai mulţi colegi din conducerea forului legislativ vor ridica această chestiune în şedinţa Biroului Permanent de marţi.


„Eu nu pot să obstrucţionez procesul de justiţie, nu am să fac ceea ce s-a întâmplat în cazul Monicăi Iacob Ridzi, când cererea a ajuns la Comisia juridică după opt luni de zile. Voi trimite la Comisia juridică, care trebuie să judece cu celeritate toate documentele şi va lua o decizie pe cale de consecinţă”, a mai spus Zgonea.

El a menţionat că în Regulamentul Camerei Deputaţilor nu există obligaţia pentru el, ca preşedinte, de a convoca Biroul Permanent, dar va lua această decizie pentru a lăsa Parlamentului dreptul de a se pronunţa şi a adăugat că în prezent funcţionează o decizie în Cameră, care dă posibilitatea convocării Biroului Permanent fără a fi nevoie de cvorum.

„Voi pune pe ordinea de zi un singur punct, cererea Parchetului General, care va fi trimisă Comisiei juridice”, a mai spus Valeriu Zgonea, precizând că procedura care se va aplica în comisie este similară cu cea în cazurile Monica Iacob Ridzi, Miron Mitrea, Laszlo Borbely, Adrian Năstase, etc.

„Este o cerere de începere a urmăririi penale, judecă cei de acolo, au acces la dosar, care se află la mine în fişierul strict secret, nu a avut nimeni acces la el. Totul se va desfăşura conform legii”, a afirmat Zgonea.


Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat sâmbătă că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre şi Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal, menţionând că în Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.

Mănescu a precizat că Ioan Rus, în calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT şi, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că îi sunt interceptate convorbirile.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

În plus, Mănescu a menţionat că parlamentarii USL nu vor accepta introducerea în dezbatere a solicitării Parchetului ICCJ în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre şi nici nu vor vota în favoarea începerii urmăririi penale acestuia.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr