joi

25 aprilie, 2024

24 martie, 2024

Preşedintele american Joe Biden a semnat sâmbătă textul ce permite finanţarea statului federal până în septembrie, la câteva ore după adoptarea acestui text de către Congres, punând celor câteva luni de dispute în jurul bugetului pe anul 2024.

„Această lege bipartită pe care tocmai am semnat-o permite guvernului să continue să guverneze, să investească în poporul american şi să ne întărească economia şi securitatea naţională”, a afirmat preşedintele democrat.

Nu este inclusă vreo finanțare pentru ajutorul militar acordat în principal Ucrainei, Taiwanului sau Israelului, menționează Reuters.


Mediul de afaceri a salutat adoptarea proiectului de lege privind cheltuielile și s-a angajat să continue să colaboreze cu factorii de decizie politică pentru a promova o legislație care să îmbunătățească scutirile fiscale pentru întreprinderi și familiile cu venituri mici.

Legea a fost adoptată de Senat cu câteva ore după termenul limită

Congresul SUA a adoptat sâmbătă un proiect de lege menit să finanţeze guvernul federal până în septembrie şi să împiedice cea mai mare economie a lumii să intre în „shutdown”, paralizia serviciilor sale publice.

Senatorii nu au aprobat proiectul de lege înainte de termenul limită de vineri la miezul nopţii, care ar fi trebuit să declanşeze închiderea. Dar aleşii au convenit în cele din urmă asupra adoptării finale a acestei legi a finanţelor de 1.200 de miliarde de dolari.

Legea va prelungi bugetul SUA până la sfârşitul anului fiscal, pe 30 septembrie.


Acest text de 1.012 pagini, rezultatul unor negocieri foarte dure, conţine măsuri care ar avea repercusiuni puternice în străinătate.

Textul interzice orice finanţare directă din partea Statelor Unite către agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, UNRWA, care a fost în centrul unei controverse de când Israelul a acuzat 12 din cei 13.000 de angajaţi ai săi din Gaza de implicare în atacul mortal al Hamas din 7 octombrie.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: