Soluția pentru ca România să recupereze din decalajul față de statele din Vest este schmbarea structurii economiei, a declarat Cristian Pârvan (foto), secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), citat de Mediafax.
Acesta crede că structura salariaţilor este disproporţionată în contextul în care există 1,2 milioane de bugetari, adică 25% din numărul total de salariaţi: „Ca număr de salariaţi, noi suntem la acelaşi nivel cu Ungaria, o ţară cu o populaţie de două ori mai mică. Şi să nu uităm că Ungaria are un excedent comercial, pe când România are un deficit de 8 miliarde de euro anul trecut”, a spus Cristian Pârvan.
În ceea ce privește crearea de noi locurile de muncă, în sistemul privat, președintele AOAR este destul de pesimist în ceea ce privește calitatea acestora: „Momentan, vedem doar investiţii în hipermarketuri, supermarketuri şi în call centere, investiţii care creează locuri de muncă cu productivitate redusă şi cu salarii pe măsură”, a explicat Pârvan.
În opinia sa, reducerea TVA de anul trecut nu a ffăcut altceva decât să scoată în evidență slăbirea bazei de producţie locale, creşterea consumului realizându-se pe baza creşterii importurilor.
TVA-ul la alimente a fost redus anul trecut la 1 iunie de la 24% la 9%, iar acest lucru a dus la o reducere a preţurilor locale.
Declinul preţului la alimente s-a văzut şi în cazul preţurilor de consum per ansamblu, acestea ajungând la 51,9% din media UE în 2015, faţă de peste 53% în cei doi ani anteriori. În momentul aderării la UE, România avea preţuri situate la peste 63% din media preţurilor uniunii. Eliminarea taxelor şi atragerea de investiţii a tras în jos această medie.