miercuri

27 martie, 2024

23 martie, 2018

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că decizia privind cererea de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA va fi luată după Paşti.

Decizia va ţine cont de argumentele şi documentele prezentate şi de o parte, şi de cealaltă, și va fi explicată într-0 declarație publică:

Ca să avansăm puțin în discuția noastră, cu certitudine la momentul potrivit voi lua o decizie, dar pot acum sa vă spun că această decizie nu va fi luată înainte de sărbători, mai degrabă după Paște. Cum va suna această decizie voi explicita într-o declarație publică pe care o voi face la momentul respectiv, dar cu siguranță în luarea deciziei mă voi inspira din toate documentele care îmi sunt puse la disp și de o parte și de cealaltă parte”, a declarat Klaus Iohannis.


Ministrul Justiție, Tudorel Toader, a declanșat pe 22 februarie procedura de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi, invocând 20 de motive prezentate într-un raport de 36 de pagini.

Ulterior, Secția de procurori a CSM a dat aviz negativ acesteicereri considerând că ministrul nu a reușit să prezinte nicio prevedere ce ar fi fost încălcată de Kovesi.

Avizul CSM este pur consultativ, iar președintele este cel care va decide, având avizul consultativ al CSM și raportul cu argumentele ministrului, dacă o demite sau nu pe Codruța Kovesi din funcția pe care aceasta o ocupă din 2013.

Al doilea mandat al Codruței Kovesi, și totodată ultimul, urmează să se încheie, în lipsa unei revocări, în 2019.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: