Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă seară că în şedinţa Consiliului JAI de săptămâna viitoare România nu va fi acceptată în Spaţiul Schengen pentru că statele care au mai votat împotriva aderării ţării noastre o vor face şi acum.
România spera ca la această reuniune JAI să fie acceptată măcar “parţial” în Schengen, acordul putând fi aplicat pentru frontierele aerienene. Este un model de care au beneficiat, în 2008, Statele Baltice, Slovenia, Slovacia şi Polonia.
Declaraţia premierului semnifică faptul că această variantă nu mai este de actualitate. Câteva motive evidente, în cele ce urmează.
Anunţul lui Victor Ponta
„Şedinţa JAI e săptămâna viitoare şi ni s-a spus foarte clar- nu există consens! Vă spun mai direct: se votează contra tot de către acele ţări care votau de obicei contra şi atunci nu avea rost să supunem la vot în contextul actual. Anul viitor preşedinţia va fi a Olandei, despre care ştiţi bine ce prietenă a fost cu România pe tema Schengen. O să vedem… Deocamdată, e clar dosarul Schengen, în ceea ce mă priveşte pe mine şi Guvernul, cred că nu are rost să ne mai rugăm prea mult de cineva care nu vrea să ne audă (n: sublinierile aparțin redacției)”, a afirmat sâmbătă Victor Ponta, aflat într-o scurtă vizită la la Amman, potrivit Agerpres.
De ce i se spune României: Deocamdată, nu!
Intrate în Uniunea Europeană în anul 2007, România și Bulgaria ar fi trebuit, conform înțelegerii inițiale la nivelul UE și în spiritul Tratatului de la Maastricht, să fie primite în zona Schengen în luna martie 2011. De atunci, amânările consecutive s-au datorat, în principal, cauzelor interne legate de atmosfera politică de la Bucureşti şi de situaţia din Justiţie.
Legat de acest ultim aspect, de menţionat că decizia europeană a fost ca România să fie primită în Schengen după două rapoarte MCV favorabile, consecutive.
Astăzi, o recunosc şi oficiali de rang înalt ai UE, România îndeplineşte criteriile tehnice de aderare la Spaţiul Schengen.
Explicaţiile deciziei de la viitoarea reuniune JAI, anticipate de premierul Victor Ponta, au însă câteva cauze externe obiective, dar şi câteva care au depins de atitudinea Bucureştiului :
Criza migraţiei.
Aflate sub presiune crescândă a crizei migranţilor de aproape un an, statele europene membre a Spaţiului Schengen încearcă să se protejeze, adoptând în ultima perioadă decizii greu de imaginat în condiţii normale: în septembrie, Germania a anunţat suspendarea acordului care asigură libertatea de călătorie în interiorul UE, introducând controalele vamale sistematice la graniţa cu Austria.
Tot din cauza numărului foarte mare de migranţi şi nemulţumită că alte state europene nu participă la efortul de primire al acestora, Italia ameninţa în iunie 2015 că va acorda vihze Schengen tuturor migranţilor care ajung în acest stat.
Rezumând, în condiţiile în care sistemul este împins către cota de avarie, statele membre Schengen sunt astăzi foarte puţin dispuse să accepte şi cea mai mică presiune suplimentară.
Pericolul terorist.
Atacurile teroriste care au lovit Franţa în acest an, e vorba de masacrul de la redacţia publicaţiei pariziene Charlie Hebdo şi de luarea de ostatici de la magazinul evreiesc din Vincennes, au redeschis dezbaterile privind modificarea prevederilor Acordului Schengen.
În acest context, temerile europene se leagă atât de faptul că România ar putea intra pe o nouă rută de rută de tranzit către Vest pentru migranţi neverificaţi proveniţi din Siria sau Iraq, precum şi de o eventuală migraţie a cetăţenilor din zona slavă, în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia generate de criza ucraineană.
Poziţia României în criza migraţiei.
În contextul în care Europa a cerut statelor membre unitate în chestiunea împărţirii poverii migranţilor, oficiali ai statului s-au pronunţat atât împotriva sistemului de cote obligatorii, cât şi împotriva numărului de migranţi rezultat din aplicarea algoritmului conceput de Comisia Europeană.
E drept, poziţia României nu a fost singulară în spaţiul Central şi Est European.
După exprimarea publică a primelor obiecţii de acest tip, surse diplomatice afirmau pentru cursdeguvernare.ro că România încearcă “o negociere”: refugiaţi contra Schengen.
Esenţial însă: o negociere de acest tip se face cu discreţie. Repetarea continuă a unei poziţii care vine în contradicţie cu aşteptările europene, formulată de atât de mulţi actori (preşedinte, premier, ministru de Externe, vicepremier) are de obicei efecte contrare celor imaginate.
Inconsecvenţa acţiunilor politice.
Niciunul dintre înalţii demnitari ai statului român, niciunul dintre consilierii acestora nu şi-a adus aminte de următoarea declaraţie:
“Să renunţăm la teoria asta totuşi un pic copilărească, cum că ne plecăm în faţa Europei. Nu ne obligă nimeni să ne plecăm, putem să facem ce vrem, dar atunci haideţi să nu ne mai plângem că nu suntem trataţi la egalitate, că nu suntem primiţi în Schengen, că nu avem mai multe fonduri europene. Dacă nu ne interesează Europa şi îi dăm cu flit…
Noi ce vrem, hai să-i dăm cu flit şi după aceea să primim doar avantaje? Nu putem să primim. Când intri într-un club în care oamenii îţi spun că trebuie să fii la costum, cu cravată sau în rochie, poţi să te duci în blugi, dar te dau oamenii afară. Nu poţi să fii şi înăuntru, şi în afară…”
Declaraţia îi aparţine lui Victor Ponta. A fost făcută pe 7 aprilie 2013, la Antena 3, premierul explicând decizia care a luat prin surpindere şi PSD, şi media apropiată, de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi pentru şefia DNA.
De remarcat: chiar Victor Ponta este primul care trebuia să îşi amintească propia declaraţie. Şi este primul care nu acţionează după cum vorbeşte: după ce a anunţat că la următoarea reuniune JAI nu vom primi acceptul intării în Schengen, sâmbătă, la Aman, premierul a anunţat că România va avea o politică mai relaxată în ceea ce proveşte acordarea vizelor pentru Orientul Mijlociu.
“O să analizăm sistemul (de vize- n. red.) şi vreau ca România să fie o ţară primitoare pentru oamenii de afaceri cinstiţi, pentru turiştii care vor să vină în România, sigur, păstrând toate regulile de securitate. […] Noi de multe ori avem condiţii mult mai dificile de vize decât Germania sau Franţa, doar aşa… că o să intrăm în Schengen dacă suntem mai duri. Uite că am fost mai duri şi tot nu am intrat în Schengen şi, sincer să fiu, nu cred că trebuie să ne facem iluzii prea mari în perioada următoare”, a spus premierul, citat de Agerpres.
Tandemul cu Bulgaria.
La fel ca în precedentele mari proiecte politice, şi aderarea la Spaţiul Schengen găseşte România legată în tandem cu vecinii de la sud- Bulgaria. Oricât de avansate ar fi fost reformele din România, primirea ţării depind inclusiv de situaţia vecinilor.
România şi Bulgaria nu au avut politici comune în atingerea acestui ţel, fiecare stat acţionând potrivit propriilor interese. De fapt, cândva pe parcursul anului 2014, Bulgaria şi-a schimbat filosofia şi nu a mai dorit aderarea la orizontul 2015-2016, pentru că eliminarea graniţelor cu Grecia nu ar fi făcut decât ca imigranţii ajunşi în statul elen să se reverse peste frontieră.
Nici rezultatele rapoartelor MCV pentru Bulgaria nu erau conforme cu cerinţele europene, dar Sofia a preferat să aibă ca prim obiectiv pregătirea pentru valul de imigranţi.
România a încercat desfiinţarea acestui tandem, însă ideea a fost rapid respinsă şi pe considerente economice: securizarea frontierelor ar fi trebuit extinsă la graniţa de sud (631 km) cu evidente consturi suplimentare.
Justiţie, politică şi chestiuni economice.
Poate cel mai consistent paradox vine la capitolul justiţie: în lupta anti-corupţie, în special DNA a turat motoarele la maximum, înregistrând succese remarcabile. Combativitatea de care dă dovadă sistemul de Justiţie are însă un revers: cancelariile europene au confirmarea amplorii fenomenului şi consideră că este nevoie de timp pentru coborârea indicatorului la niveluri „gestionabile”.
Comparativ cu episoadele din ultimul mandat al preşedintelui Băsescu, atmosfera politică de la Bucureşti este acum „respirabilă”, dar caracterizată de incertitudine pentru viitor.
Chiar dacă nerostite public, şi dciziile majore în plan economic influenţează deciziile politice. Fără a prezenta exemple din trecut, doar unul de actualitate: Olanda trimite semnale de ani buni că este interesată de privatizarea Portului Constanţa, iar România a neglijat cu consecvenţă această chestiune.
