duminică

21 aprilie, 2024

21 iunie, 2012

Regiunile de dezvoltare cu personalitate juridică vor fi prevăzute în Constituţie în 2013 , iar din 2014 va fi implementată efectiv reorganizarea teritorial-administrativă a României cu noile regiuni, dar cu propunerea de păstrare a actualelor județe, a declarat joi, la Suceava, premierul Victor Ponta.

„Dacă există o altă propunere mai bună negociată cu celelalte forţe politice, nu e bătută în cuie, dar noi credem că e cel mai pragmatic pe actualele regiuni de dezvoltare (…) Judeţele rămân, aşa se întâmplă în toate ţările europene”, a spus Victor Ponta.

El a mai spus că după alegerile parlamentare, în viitorul guvern va fi înființat un Minister pentru Fondurile Europene, în locul actualului Minister al Afacerilor Europene.

”Acesta va strânge sub autoritatea sa directă autorităţile de management, organismele intermediare, pentru că acum uitaţi-vă ce se întâmplă, sunt la şapte ministere, sunt în 50 de locuri şi nu reuşim într-o lună să reparăm ce s-a stricat în atâţia ani. Ne pregătim pentru 1 ianuarie 2014 învăţând din tot ce n-a mers bine în acest buget 2007-2013 şi sperând că o să fim, nu pe ultimul loc cum suntem acum la gradul de absorbţie, ci undeva între primele locuri”, a mai declarat Victor Ponta.

Prim-ministrul a precizat că a cerut sfaturi privind fondurile europene de la premierul polonez, Donald Tusk, și de la cancelarul austriac Werne Faymann.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Trebue sa acceptati competenta si regulile economiei de piata mai POLITRUCI de paie. Altfel o sa atragem fonduri europene cam cat Srilanca…. poate mai putin

  2. De ce nu se infiinteaza unitati necombatante in fiecare regiune pentru situatii de urgenta(calamitati naturale, accidente,etc)in subordinea MAI? Se apeleaza la armata pentru dezapezire in timp ce alte firme sunt platite cu milioane de euro din banii publici. Daca tot platim sa stim pentru si pe ce se duc banii publici.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: