2 august, 2021

Premierul Florin Cîțu precizează, într-un mesaj postat luni pe Facebook, că la rectificarea bugetară nu vor fi alocate sume în plus față de începutul anului, însă este posibil ca unele ministere să primească bani, dar în limita deficitului asumat de 7,16%.

Premierul publică luni câteva concluzii din raportul privind execuția bugetară, care arată că cheltuielile s-au situat sub nivelul programat în ceea ce privește investițiile inanțate atât din resurse bugetare interne cât și din fonduri externe nerambursabile.

„Rectificarea bugetară are la bază execuția bugetară. În funcție de execuția bugetară, vedem dacă este nevoie să modificăm ceva la alocarea resurelor în buget, pentru a menține deficitul bugetar la ținta de 7.16%. Acesta este singurul rol al rectificării bugetare.


Referitor la execuție, mai jos câteva dintre concluziile premierului după raportul privind execuția bugetară pe al doilea trimestru al anului 2021:

  • „Cheltuielile bugetare efectuate în trimestrul al II-lea al anului 2021 s-au situat sub nivelul programat în cazul majorității titlurilor de cheltuieli și în special în cazul cheltuielilor de capital și a celor cu proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile”;
  • „Este necesar ca în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile de implementare a proiectelor de investiții finanțate atât din resurse bugetare interne cât și din fonduri externe nerambursabile astfel încât să se recupereze din decalajul, față de cheltuielile programate a se efectua, înregistrat în primele două trimestre ale anului 2021”.
  • ”În acest context, și sumele atrase din fonduri externe nerambursabile ar urma în perioada următoare să recupereze din decalajul înregistrat în perioada analizată”;
  • „De asemenea, se impune ca la nivelul ordonatorilor principali de credite, să fie luate măsuri pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor externe nerambursabile, precum și pentru creșterea rigurozității în programarea trimestrială a cheltuielilor publice”.

Premierul precizează că deficitul bugetar nu va crește după rectificarea bugetară anunțată pentru luna august:

„Este foarte clar că nu există elemente care să ducă la creșterea deficitului bugetar, iar resursele alocate în buget, la începutul anului, sunt suficiente, având în vedere ritmul cheltielilor lunare din prima jumătate a anului.  Bineînțeles, există și elemente noi pe care trebuie să le luam în calcul la această rectifcare. Asa că bugetele unor ministere vor beneficia de resurse suplimentare, dar în limita deficitului bugetar asumat, de 7.16% (sau mai mic)”.

Săptămâna trecută, premierul preciza că ministerel i-au cerut în total 38 de miliarde de lei la rectificarea bugetară, adică aproape 4% din PIB.


„Ideea este că trebuie să înţeleagă toată lumea că noi vrem să reducem deficitul bugetar, nu să-l creştem. Din cele 38 de miliarde vom aloca, bineînţeles, acolo unde sunt sigur că vor fi cheltuiţi banii. Rectificarea bugetară porneşte de la execuţie, iar execuţia bugetară, aşa cum am spus, cam pe toate ministerele este sub ceea ce trebuia să fie la jumătatea anului”, declarat premierul.

Ministerul Transporturilor a cerut deja 2,9 miliarde de lei la rectificarea bugetară, iar cel al Agriculturii peste 2 miliarde. De asemenea, ministerul Dezvoltării a anunțat că are nevoie de bani în plus.

Și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a solicitat Ministerului Finanțelor să aloce fonduri suplimentare la rectificarea bugetară, pentru a finanța anul acesta, în plus față de anul trecut, un număr de peste 6.000 de rezidenți în învățământul superior medical

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: