5 decembrie, 2023

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit într-un interviu pentru Digi24 despre scopul vizitei sale în Statele Unite și susține că nu s-a dus în SUA ca să caute sprijin electoral. El a declarat că în viitor se va întâlni și cu vicepreședintele Kamala Harris.

Premierul a precizat că în programul inițial era inclusă și o discuție cu aceasta, dar Kamala Harris a plecat în Dubai la summit-ul pentru climă, întâlnirea urmând să fie reprogramată..

Marcel Ciolacu: Am avut discuții privind strategia României și contextul cu criza de securitate

Întrebat despre eventuale decizii privind înzestrarea Armatei în cadrul discuțiilor sale cu secretarul de stat american și cu șeful Pentagon, Marcel Ciolacu a răspuns:


”N-am avut discuție aplicate în ceea ce privește înzestrarea Armatei Române. Acest atribut este în primul și în primul rând al ministerului Apărării. Am avut discuții cu secretarul pe Apărare în ceea ce privește strategia României și contextul cu criza de securitate la frontiera României și în Europa.

Știți foarte bine că tehnologia de vârf produsă de companiile americane nu se vinde în afara Statelor Unite decât printr-un acord al Congresului american. Noi am primit acest acord, de exemplu, pentru sistemul de apărare Patriot. În acest moment, ministerul Apărării are discuțiile directe cu companiile din Statele Unite. Domnul ministru chiar cred că și astăzi, și mâine va avea anumite discuții. Și eu voi avea discuții.

Interesul României este în primul și în primul rând ca foarte multe dintre cele necesare înzestrării Armatei Române să se producă pe teritoriul României, odată că obținem și licențele de producție și vom putea și noi la rândul nostru să vindem mai departe.”

”În perioada următoare vor fi mai multe investiții ale unor companii din Statele Unite pe teritoriul României pentru fabricarea de muniție”

Premierul a mai fost întrebat: ”Am putea să vedem, de exemplu, o fabrică în România?”


Răspunsul său: ”Sunt ferm convins că în perioada următoare vor fi mai multe investiții ale unor companii din Statele Unite pe teritoriul României pentru fabricarea de muniție. Știți foarte bine că am avut discuții și cu Comisia Europeană, și cu președinta Comisiei și cu o companie importantă din Germania și pentru o fabrică de pulberi, din nou, la Făgăraș.

Deci lucrurile continuă, dar repet, suntem foarte interesați, la fel ca și când am achiziționat Piranha, aceste capabilități de care are nevoie Armata Română să fie, mare parte, produse pe teritoriul României.”

Marcel Ciolacu: Vizita nu are nicio conotație electorală

Digi24: Diplomatic este, poate, cea mai importantă vizită externă pe care ați avut-o din calitatea de premier până în momentul de față. Aș vrea să vă întreb dacă este și o vizită prezidențiabilă?

Marcel Ciolacu: Nu. Nu are nicio conotație în acest sens. Era nevoie de o vizită. Totuși, un prim-ministru al României n-a mai fost invitat în Statele Unite din anul 2016. Era nevoie de această vizită, repet, în acest context de criză de securitate, știți că mai există o criză și în Orientul Mijlociu. Și eu am fost în Israel, și domnul secretar Blinken…Am fost și la Kiev și eu, și domnul secretar Blinken și era normal ca să avem discuție aplicată regională în acest context.

Clarificări privind disputa cu ambasadorul român în SUA

Digi24: Ieri ați avut un schimb de replici, în discursuri mai exact, cu domnul ambasador aici, în Statele Unite ale Americii, ambasadorul român. Voiam să vă întreb dacă ar fi trebuit să fie și dumnealui inclus în programul pe care l-ați avut?

Marcel Ciolacu: Eu am venit însoțit de doamna ministru de Externe. Și cred că reprezentarea la cel mai înalt nivel este prin ministrul de Externe. Nu am altceva ce să îi spun domnului ambasador, cred că doamna ministru va lămuri situația.

Digi24: Există această cutumă? V-a recomandat cineva, de exemplu, doamna ministru v-a spus că ar trebui invitat și ambasadorul?

Marcel Ciolacu: Am avut discuții cu doamna ministru, dar noi nu stabilisem încă componența exactă care urma să fie pentru ziua de astăzi. De aceea am și spus că, câteodată, trebuie să ai răbdare.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: