Premierul Florin Cîțu a anulat miercuri, în prima zi de interimat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), toate concursurile de angajare din această instituție. Aceste concursuri urmau să se desfășoare cu ajutorul unei aplicații special create pentru evitarea fraudării competițiilor pentru funcții publice.
Printre motive, un comunicat al MIPE invocă nevoia „refacerii capacității administrative pe principiile eficienței instituționale” și un audit intern aflat în avizare.
Procedurile vor fi reluate la un termen încă necunoscut, mai precizează comunicatul.
Prezentăm integral comunicatul MIPE:
Având în vedere necesitatea reanalizării structurii organizatorice a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în vederea refacerii capacității administrative pe principiile eficienței instituționale, atingerii obiectivelor și ducerii la îndeplinire a tuturor atribuțiilor stabilite în acord cu cerințele Comisiei Europene pentru aplicarea politicilor comunitare, pentru asigurarea concentrării pe reformele relevante, precum și Raportul de audit public intern privind „Evaluarea gradului de încărcare a personalului din cadrul MIPE”, aflat în procedură de avizare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță întreruperea procedurilor de concurs aflate în derulare, cu reluarea procedurii la odată care va fi comunicată ulterior.
Concursuri cu o aplicație specială, pentru evitarea fraudării
Un număr de 21 de concursuri erau programate în septembrie și ele urmau să se desfășoare pe un sistem special, cu ajutorul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP).
Cele două instituții au semnat pe 24 august un protocol pentru folosirea aplicației informatice de extragere automată a subiectelor dezvoltată de ANFP, o metodă ce precede trecerea la concursurile de tip EPSO, programate a fi introduse în 2022, printr-un proiect pilot.
„Reforma administrației publice este una dintre reformele esențiale pentru modernizarea României, pe care am inclus-o în Planul Național de Redresare și Reziliență. Unul din pașii către schimbarea radicală a modului de recrutare a funcționarilor publici este accesul pe merit în funcțiile publice, iar aplicația ANFP pune bazele acestui demers. Îl vom aplica deja pentru cele 21 de concursuri ce vor avea loc la MIPE în septembrie”, declara în august fostul ministrul Cristian Ghinea.
Președintele ANFP, Liviu Mălureanu declara în momentul respectiv: „Ne dorim concursuri pe bune, ceea ce începe cu eliminarea posibilității de fraudare. Ne dorim ca toate ministerele să utilizeze aplicația informatică pe care ANFP o pune la dispoziție și, în curând, acest instrument să devină obligatoriu. În continuare, așa cum este prevăzut în PNRR, vom lansa în 2022 proiectul pilot pentru trecerea la concursurile de tip EPSO”.