21 februarie, 2020

Parlamentul Portugaliei a adoptat joi, în primă lectură, proiecte de lege separate privind eutanasia și sinuciderea asistată. Potrivit procedurilor legislative portugheze, proiectele mai trebuie supuse și unui vot final.

Opozanții proiectului speră că în acest interval vor putea să blocheze parcursul legislativ fie prin contestare la Curtea Constituțională, fie prin organizarea unui referendum național.

Votul legislativului portughez apare la o săptămână după ce camera inferioară a Parlamentului spaniol a adoptat un proiect similar. În ambele state, legalizarea eutanasiei a provocat dezbateri aprinse. Proiectele de lege au fost inițiate și susținute de parlamentarii socialiști și de cei ai altor patru formațiuni politice mai mici.


Potrivit proiectelor, adulții aflați în întreagă capacitate mentală pot cere eutanasia sau sinuciderea asistată în cazul în care suferă de boli incurabile. Cererea pacientului de a i se permite să își pună capăt vieții trebuie formulată de două ori. Cererile trebuie aprobate de cel puțin doi medici.

O precedentă tentativă de legalizare a eutanasiei a eșuat în Portugalia în 2018, proiectul fiind respins cu 5 voturi în plus. După alegerile din octombrie 2019, socialiștii au revenit la putere, aritmetica parlamentară schimbându-se în favoarea acestora. Proiectele adoptate joi au avut 127 voturi ”pentru”, 86 ”împotrivă”, 10 parlamentari absetând de la vot.

Opoziția parlamentară și civică, la care au aderat inclusiv reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, solicită organizarea unui referendum pe aceste teme. Sondajele de opinie arată că portughezii sunt de acord cu eutanasia, dar un referendum este validat numai dacă prezența depășește 50%.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: