19 februarie, 2024

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) audecis, luni, că drepturile salariale ale personalului Poliţiei Locale nu trebuie să aibă acelaşi cuantum cu drepturile salariale ale angajaților din aparatul de specialitate al primarului.

Mai mulți polițiști locali din țară au obținut majorări salariale în instanță, întrucât judecătorii au echivalat veniturile acestora cu cele ale personalului de specialitate al primarului

Problema a fost tranșată după ce Curtea de Apel Galaţi a cerut stabilirea unei soluții generabil valabile, pentru unificarea practicii la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti, întrucât există opinii diferite pe acest subiect. 

Soluția Completului pentru recurs în interesul legii este obligatorie pentru toate instanțele


„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliţiei locale nu trebuie să se facă în acelaşi cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului”, este soluţia pronunţată în şedinţă publică luni, 19 februarie, de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform News.ro.

Hotărârea este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Salariile polițiștilor locali, majorate în instanță din cauza asimilării acestora cu personalul de specialitate din aparatul primarului

Unele instanțe ce au judecat sesizările polițiștilor locali au considerat că salariile acestora trebuie să fie egalizate cu cele al personalului din aparatul de specialitate al primarului, obligând instituţiile publice să le aducă la același nivel, adică să le crească.

Două completuri de la Curtea de Apel Bucureşti s-au pronunţat în acest sens, în anul 2019, decizii similare fiind pronunţate şi de judecători de la Curţile de Apel Ploieşti, Piteşti, Braşov, Galaţi şi Timişoara.


Soluția corectă, a explicat luni Completul pentru recurs în interesul legii, este respingerea egalizării acestor salarii, întrucât prevederile invocate de cei s-au adresat instanțelor se referă la modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, nu și la cuantumul acestora.

Munca prestată de un polițist local „este una specifică acestei funcţii şi este diferită de cea prestată de ceilalţi funcţionari din aparatul de specialitate al primarului”, conform judecătorilor care au respins cererile de majorare a salariilor. Poziția acestor judecători a fost confirmată luni de Completul pentru recurs în interesul legii.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: