2 octombrie, 2019

Calendarul citirii și dezbaterii moțiunii de cenzură, impus dimineață de PSD în Birourile Permanente, a fost respins la vot în plen. Ordinea de zi a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abținere, iar trei parlamentari prezenți în sală nu au votat.

După acest vot, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat că moțiunea va fi citită joi și va fi votată peste o săptămână, joia viitoare. Decizia urmează să fie validată în ședința Birourilor Permanente reunite.

„Matematic, PSD a pierdut majoritatea, nu s-a aprobat ordinea de zi. Ne sfătuim și o să vedem”, a admis Marcel Ciolacu la finalul ședinței de plen.


Opoziția a cerut miercuri dimineață ca textul moțiunii să nu fie dezbătut și votat în zilele libere de la sfârșitul săptămânii, așa cum dorea PSD. Partidul de guvernamânt și-a impus voința în ședința conducerii Parlamentului cu ajutorul unui vot dat de unul dintre reprezentanții minorităților naționale.

Liderul grupului PNL, Raluca Turcan, a cerut în ședința de plen modificarea programului de lucru astfel încâ votul pentru moțiunea de cenzură să fie dat luni, și nu sâmbătă, așa cum voia PSD. Președintele de ședință, Florin Iordache, a refuzat să supună la vot.

Turcan a invocat articolul 20 din regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului: ordinea de zi şi programul de lucru este supus aprobării Parlamentului în ziua stabilită pentru şedinţa comună și se adoptă cu votul deschis a cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaților și senatorilor prezenți.

În replică, Florin Iordache a spus că programul a fost stabilit în ședința Birourilor Permanete reunite și a refuzat să supună la vot propunerea opoziției. „Doar sâmbătă dimineață, în ziua dezbaterii moțiunii se poate solicita schimbarea programului de lucru”, a spus Iordache.


Deputatul USR Stelian Ion: „Ordinea de zi nu există, e doar un proiect. Vă solicităm să supuneți la vot această modificare a programului de vot pentru că plenul este suveran. Birourile permanente sunt un aparat care funcționează în sprijinul plenului, nu invers”.

Votul plenului poate fi considerat o victorie a Opoziției, dar consecința clară este că Guvernul Dăncilă primește o păsuire de 5 zile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: