Fost ministru de Externe al Germaniei și vicecancelar în perioada 1998 – 2005, Joschka Fischer (foto) scrie într-un material de opinie publicat de Project Syndicate că pentru a supraviețui în noul context geopolitic și pentru a-și putea afirma influența pe scena globală, țările europene trebuie să-și consolideze unitatea.
Materialul în cele ce urmează, cu mențiunea că intertitlurile aparțin redacției:
”Invazia Ucrainei de către președintele rus Vladimir Putin reamintește Europei capitole mai întunecate ale istoriei sale. Încă o dată, continentul se confruntă cu spectrul celei mai groaznice afecțiuni ale sale: un război de cucerire pe scară largă.
Istoria are o modalitate de a corecta iluziile
După decenii de relativă pace și stabilitate, perspectiva ca granițele europene să fie redesenate prin forță și ca statele suverane să fie șterse a devenit brusc palpabilă. Având în vedere că Rusia a ales agresiunea în locul colaborării pașnice, este din ce în ce mai evident că ucrainenii luptă pentru libertatea Europei, precum și pentru libertatea lor.
Istoria are o modalitate de a corecta neînțelegerile și iluziile. După căderea Zidului Berlinului în 1989, care anunță sfârșitul Războiului Rece, un nou sentiment de optimism a animat Europa. Poarta Brandenburg s-a redeschis, Armata Roșie s-a retras din țările Pactului de la Varșovia, iar Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. „Sfârșitul istoriei” era aproape, iar viziunea utopică a lui Immanuel Kant despre „pacea perpetuă” părea la îndemână.
Europenii – dar mai ales germanii, susținuți de euforia post-reunificare – s-au agățat de această iluzie până de curând. Din păcate, lucrurile au ieșit altfel.
În loc să obțină pacea perpetuă, prăbușirea ordinii bipolare a Războiului Rece a dat naștere unei lumi multipolare dominate de diferite puteri continentale și subcontinentale, marcată de rivalitatea crescândă dintre cele două superputeri ale secolului XXI: Statele Unite și China.
Putin caută să inverseze rezultatul Războiului Rece
De când a venit la putere în 1999, Putin a căutat să inverseze rezultatul Războiului Rece și să restabilească statutul de superputere al Rusiei, în primul rând prin mijloace militare. În acest scop, Rusia lui Putin a întors spatele consensului european post-1989 și a încercat să revină la normele unei epoci trecute.
Realinierea geopolitică din ultimele două decenii a coincis cu revoluția digitală. În timp ce SUA și China sunt vârful de lance a schimbărilor tehnologice radicale, Europa rămâne cu mult în urmă.
Având în vedere vulnerabilitățile sale geopolitice, economice și de securitate, perspectivele pentru Europa păreau deja sumbre înainte de a se confrunta cu amenințarea reînnoită a războiului pe teritoriul său.
Adevărata unificare europeană și suveranitatea comună rămân evazive
Având în vedere amenințarea reprezentată de ambițiile expansioniste ale Rusiei, țările europene trebuie să lucreze pentru o mai mare unitate politică și militară. Cu toate acestea, în ciuda lecțiilor celor două războaie mondiale și a unui război rece de zeci de ani, adevărata unificare europeană și suveranitatea comună rămân evazive, datorită diversității lingvistice și culturale a continentului.
Pe măsură ce agresiunea militară a lui Putin continuă în Ucraina, atracția identității naționale în Europa depășește în mod evident teama de amenințări externe- fie din partea Rusiei, fie din cauza unui izolaționism reînnoit al SUA și a unei rivalității sporite cu China dacă Donald Trump se întoarce la Casa Albă după alegerile prezidențiale de anul viitor.
Europa riscă să rămână dependentă de alianța sa cu SUA
Până nu va realiza o adevărată unificare, însă, Europa nu își va putea câștiga statutul de mare putere în lumea multipolară a secolului XXI. Într-un peisaj global dominat de superputeri, Europa riscă să rămână dependentă de alianța sa cu SUA, poziționându-se mai degrabă ca un partener junior, subordonat, decât ca entitate cu adevărat suverană.
Dar întrebarea rămâne: are Europa încrederea necesară pentru a juca un rol proeminent pe scena globală? Pentru a se ridica la înălțime, țările europene trebuie să depășească obstacole semnificative și să-și consolideze capacitățile politice și militare. Războiul lui Putin din Ucraina marchează un moment decisiv pentru ordinea globală în continuă schimbare a acestui secol și pentru poziția Europei în cadrul acesteia.
Având în vedere riscurile prezentate de o nouă președinție a lui Trump și de schimbarea focalizării geopolitice a Americii către Pacific, factorii de decizie europeni trebuie să ia măsuri pentru a asigura supraviețuirea Europei, chiar dacă SUA nu mai sunt capabile sau nu mai sunt dispuse să servească drept scut al continentului.
Altfel, europenii s-ar putea trezi trăind perpetuu sub amenințarea agresiunii ruse, aplecându-se la fiecare capriciu al Kremlinului.
Particularismul național, un lux pe care Europa nu și-l mai poate permite
Pentru a atenua acest risc, obiectivul principal al Europei ar trebui să fie acela de a-și consolida capacitățile militare de descurajare pe uscat, pe mare și în aer. Având în vedere experiența Ucrainei, această sarcină trebuie să aibă prioritate față de consolidarea finanțelor publice sau față de introducerea de noi programe sociale. Măsurile interne, oricât de dorite, ar trebui să mai aștepte.
Securitatea este doar una dintre cele trei provocări structurale monumentale cu care se confruntă Europa în prezent.
Pe lângă reapariția tensiunilor geopolitice și revenirea războiului pe continent, Europa trebuie să se adapteze la trecerea accelerată către inteligența artificială și tranziția către energie curată. Abordarea acestor provocări necesită măsuri îndrăznețe, transformatoare, care ar remodela în mod fundamental lumea noastră.
Europa, cu eterogenitatea sa internă, nu a dorit sau s-a dovedit incapabilă adesea să se poziționeze ca putere politică globală. Dar acest moment oferă o oportunitate neașteptată și de neegalat de a juca un rol global de influență.
Particularismul național este însă un lux pe care Europa nu și-l mai poate permite.”
***
