vineri

26 aprilie, 2024

15 martie, 2021

Comisia Europeană a adoptat luni Planul strategic 2021 – 2024 în cadrul programului Orizont Europa, care stabilește prioritățile investiționale din acest interval, printre care se numără printre care se numără: o Europă verde și neutră din punct de vedere climatic, o Europă pregătită pentru era digitală și o economie în serviciul cetățenilor.

Primele cereri de propuneri vor fi lansate în primăvara anului 2021 și vor fi prezentate în cadrul Zilelor europene ale cercetării și inovării din 23-24 iunie.

Cele patru orientări strategice pentru investițiile în cercetare și inovare din următorii patru ani:

  • Promovarea unei autonomii strategice deschise prin orientarea dezvoltării tehnologiilor, sectoarelor și lanțurilor valorice digitale, generice și emergente esențiale;
  • Refacerea ecosistemelor și a biodiversității Europei și gestionarea durabilă a resurselor naturale;
  • Transformarea Europei în prima economie digitală circulară, neutră din punct de vedere climatic și sustenabilă;
  • Crearea unei societăți europene mai reziliente, mai favorabile incluziunii și mai democratice.

Cooperarea internațională stă la baza tuturor celor patru orientări, deoarece este esențială pentru abordarea multor provocări globale.

Planul strategic identifică parteneriatele europene cofinanțate și programate în comun, precum și misiunile UE ce urmează să fie sprijinite prin intermediul programului Orizont Europa.

Parteneriatele vor acoperi domenii critice precum energia, transporturile, biodiversitatea, sănătatea, alimentația și circularitatea și vor completa cele zece parteneriate europene instituționalizate propuse de Comisie în februarie.

Misiunile UE vor aborda provocările globale care afectează viața de zi cu zi: lupta împotriva cancerului, adaptarea la schimbările climatice, protejarea oceanelor, ecologizarea orașelor și asigurarea sănătății solului și a alimentelor. Utilizând un portofoliu amplu de instrumente în diverse discipline și domenii de politică, misiunile UE vor aborda aspecte complexe prin proiecte de cercetare, măsuri de politică sau chiar inițiative legislative.

Dimensiunea de gen, cerință implicită 


Orientările planului abordează, de asemenea, o serie de aspecte orizontale, cum ar fi problemele legate de gen.

Integrarea dimensiunii de gen va constitui o cerință implicită în conținutul cercetării și inovării în întregul program, cu excepția cazului în care se specifică faptul că sexul sau genul ar putea să nu fie relevant pentru subiectul în cauză, menționează un comunicat al Comisiei Europene.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru O Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Acest plan oferă un cadru pentru cercetarea și inovarea de înaltă calitate, bazate pe excelență, care urmează să fie realizate prin programul de lucru Orizont Europa. Prin această orientare strategică, ne asigurăm că investițiile în cercetare și inovare pot contribui la un proces de redresare bazat pe dubla tranziție verde și digitală, pe reziliență și pe autonomia strategică deschisă.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Orientările planului strategic vor garanta că prioritățile noastre comune de politică a UE beneficiază de noi cunoștințe, idei și inovații… Această nouă abordare reprezintă o altă modalitate de a ne asigura că cercetarea și inovarea finanțate de UE vor aborda provocările cu care se confruntă europenii.”

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: