Miniştrii de Externe şi Interne ai statelor UE au aprobat luni, în reuniunea de la Luxemburg, planul de acţiune propus de Comisia europeană în urma tragediei de duminică, în care şi-au pierdut viaţa aproximativ 900 de migranţi din Africa.
Comisia va propune o agendă europeană pentru migraţie în luna mai, însă până atunci liderii statelor UE vor trebui, în reuniunea de urgenţă convocată pentru joi de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, să aprobe planul de măsuri în 10 puncte.
Federica Mogherini (foto), şefa diplomatiţiei europene a spus, după reuniune, că Mogherini vor fi trei zone principale de acţiune:
- lupta împotriva reţelelor de trafic de persoane – prin care oamenii sunt îmbarcaţi în traversări periculoase,
- consolidarea efortului de salvare de vieţi pe mare
- asumarea responsabilităţii de a găzdui refugiaţi.
Planul de acţiune în 10 puncte cuprinde:
- Capturarea şi distrugerea navelor folosite de traficanţi
- Consolidarea operaţiunilor în Mediterana, Triton şi Poseidon, prin suplimentarea resurselor financiare şi a dotărilor, în plus, va fi extinsă aria operaţiunilor (până acum ea fiind la 50km de coastele italiene), pentru a putea interveni mai în larg, în cadrul mandatului Frontex
- Întâlniri regulate ale agenţiilor europene – EUROPOL, FRONTEX, EASO şi EUROJUST – strângerea de informaţii despre modul de acţiune al traficanţilor, identificarea fondurilor şi a finanţării lor şi asistenţă acordată pentru autorităţilor naţionale anchetarea acestora
- EASO, agenţia europeană responsabilă de implementarea sistemului european de azil, va delega echipe în Italia şi Grecia pentru a sprijini analizarea cererilor de azil
- Statele membre vor amprenta toţi migranţii
- Analizarea unor opţiuni pentru mutarea migranţilor pe teritoriul altor state UE decât acela al statului prin care au intrat în Uniune
- Un proiect la nivelul UE de reinstalare voluntară, prin care se oferă o serie de locuri persoanelor care au nevoie de protecţie
- Consolidarea prezenţei în ţările vecine Libiei, ca Niger, cu scopul de a lupta împotriva fluxurilor migratorii.
- Un nou program pentru îndepărtarea rapidă a migranţilor ilegali, coordonat de Frontex , de pe teritoriul statelor cele mai expuse migraţiei
- Detaşarea de ofiţeri de legătură în ţări terţe importante, pentru a aduna informaţii despre fluxurile migratorii şi de a întări rolul Delegaţiilor UE
Cele zece noi măsuri formează coloana vertebrală a unei noi politici în domeniul migraţiei, pe care CE urmează să o adopte pe 13 mai. Ele au fost prezentate ca răspuns la ultima dintr-un şir de tragedii, dar au nevoie, înainte să fie adoptate de către CE, de aprobarea statelor membre UE.
(Citiţi mai multe despre cifrele migraţiei în Europa: Momentul care ar putea reseta politicile de migrație ale UE: Tragedia din Mediterana, în care au murit aproape 700 de oameni)
În mod evident este momentul unei mari reformela nivelul UE, însă rămân în continuare mari diferenţe între opiniile statelor membre. Marea Britanie şi Germania sunt preocupate că misiuni de salvare mai consistente ar incuraja mai mulţi oameni să facă aceste căklătorii periculoase.
Transformarea misiunii Triton intr-una de căutare şi salvare, care să poată acţiona pe o rază mai mare de 30 de mile marine este un alt punct de dezacord.
În plus, controversate sunt şi propunerile de a distruge vasele traficanţilor de fiinţe umane, având în vedere aspectele practice şi legale ale acesteia, dar şi mecanismul de relocare – adică mutarea migranţilor în alte state ale UE decât cel în care au ajuns, o chestiune discutată anterior asupra căreia nu s-a ajuns la un acord.
Liderii statelor UE vor trebui însă să ia nişte decizii joi, la Bruxelles, în condiţiile unor tragedii repetate cu mii de morţi, deja, din ultimele două săptămâni.