PIB-ul de 200 de miliarde de euro peste 3 ani: Condițiile pentru a-l obține

Produsul Intern Brut al României ar urma să treacă de 200 de miliarde de euro în următorii trei ani, de la numai 150 de miliarde de euro în 2014, conform prognozei publicate de Comisia Naționale de profil. Aceasta întrevede, simultan, un avans tot mai rapid al creșterii economiei în termeni reali și o apreciere a monedei naționale în raport cu euro.

Din această combinație, ar trebui să rezulte ritmuri de creștere a PIB exprimat în euro de circa 6% – 7%, valori care amintesc de epoca socialistă și ne-ar da un euroavans economic pe ”cincinalul” 2014 – 2019 de 38%. Dacă se va adăuga și scăderea sistematică a populației, ar urma să înregistrăm, până spre sfârșitul acestui deceniu, un avans al PIB/locuitor în euro de circa 7% – 8% pe an.

Mai mult de o treime din această creștere se bazează pe stabilitatea cursului de schimb în termeni nominali (vezi tabelul). Stabilitate care ar presupune o apreciere constantă și semnificativă a leului față de moneda unică europeană în termeni reali, pentru a ”absorbi” inflația revenită spre ținta de 2,5% pe an.

În acest joc foarte important al indicilor, dar destul de tehnic și mai greu de urmărit de către publicul larg, va trebui să găsim un optim între creșterea nivelului de trai și păstrarea stabilității macroeconomice. Tocmai, de aceea, ”feeria” majorărilor salariale în termeni reali va trebui să ia sfârșit în 2016, pentru a readuce corelația dintre productivitatea muncii și venituri la relație compatibilă cu legile economice.

După cum se vede în prognoza CNP, după trei ani în care s-a anulat austeritatea impusă de criză iar câștigurile salariale au depășit ca ritm de majorare posibilitățile rezultate din creșterea economică, vor urma alți trei ani în care va trebui să ne temperăm umplerea buzunarelor pentru a consolida valoarea monedei naționale.

Consolidarea leului și trimiterea unei părți din preconizatul avans de productivitate către aprecierea în raport cu euro este o acțiune esențială. Asta dacă vrem să ne păstrăm cu un curs de schimb la cota de 4,40 lei/euro și să trecem pragul de 200 de miliarde de lei rezultat economic în 2019. Lucru valabil și pentru salariații legați direct de sectorul productiv dar și pentru bugetari și pentru pensionari.

Situația nu este tocmai roză în prezent, în pofida faptului că pentru moment îndeplinim 13 din cele 14 cerințe ale tabloului de bord al echilibrelor macroeconomice , similar Cehiei și Poloniei ( mai puțin poziția externă, unde nici nu avem cum să ne încadrăm, date fiind investițiile străine masive făcute la noi) și mult mai bine decât țări mai vechi memebre ale Uniunii.

Cel mai bun exemplu, dincolo de estimările revenirii inflației anuale spre 3,4% la finele anului 2017 ( vezi persistența outputgapului pozitiv după 2016, cu efect inflaționist), este situația din industrie, motorul economiei. Lucru puțin cunoscut, rezultatele acestui sector exprimate în valori absolute au fost mai slabe în anul 2015 decât în 2014. Respectiv, o valoarea adăugată de 165,1 miliarde lei în loc de 166,0 miliarde lei.

Ceea ce a salvat situația în termeni reali a fost indicele de preț de 97,4% ( adică scăderea prețurilor din industrie cu 2,6%), care a determinat rezultatul pozitiv în termeni reali. Adică în volum de producție realizată. Pe de o parte, la acest fapt au contribuit conjunctura internațională a prețurilor reduse la energie și deflația din Zona Euro, care s-ar putea să nu se mai repete. Pe de altă parte noi trăim, totuși, din valori încasate și exprimate în bani, nu din volume de producție.

Așadar, ar trebui să fim atenți la regulile economice și să nu ne întindem mai mult decât putem duce, noi și urmașii noștri. Deja am fost avertizați de Comisia Europeană în privința stopării procesului de echilibrare fiscală și a reluării tendinței de majorare a deficitului public.Precum și asupra pericolului de a trece de pragul de 40% cu datoria publică.

La o dobândă medie de 5%, va trebui să alocăm deja 2% din PIB (cam mult, la ce nevoie am fi avut acum de acești bani în sănătate sau învățământ) doar pentru a ”rostogoli” această datorie acumulată (anume să o menținem și să o împingem plata ei mai departe în timp). Darămite să ne permitem să mai facem alta în plus.

Putem considera acești 40% din PIB datorie publică drept un fel de echivalent local al pragului de 60% din PIB stabilit la Maastricht, date fiind particularitățile noastre (inclusiv colectarea la buget, cea mai mică din UE cu mai puțin de 28% din PIB, din care se vor plăti an de an obligațiile aferente aceastei datorii).