joi

25 aprilie, 2024

8 noiembrie, 2021

Piaţa criptomonedelor avea luni dimineață o valoare de 3.007 miliarde de dolari, potrivit portalului CoinGecko, care urmăreşte piaţa formată din cele peste 10.000 de criptomonede, transmite AFP.

La fel ca şi în alte situaţii, analiştii au dificultăţi în a găsi o explicaţie pentru creşterea semnificativă înregistrată luni de preţul criptomonedelor.

„Piaţa criptomonedelor se umflă cu o viteză ameţitoare”, explică Ipek Ozkardeskaya, analistă la SwissQuote, adăugând că este vorba „pe de o parte de speculaţie, iar pe de alta de realitate”.


Începând de la sfârșitul lui octombrie, pieţele americane au acces la un produs financiar de tip ETF corelat cu bitcoin, care permite investitorilor să parieze pe evoluţia celei mai importante criptomonede fără a părăsi Wall Street.

De asemenea, spre deosebire de euro sau dolar, numărul de bitcoin este fixat la 21 de milioane, care sunt emişi gradual, o regulă care este imposibil să fie modificată. În consecinţă, unii investitori estimează că criptomonedele sunt un mijloc de a se proteja împotriva inflaţiei, care creşte în Europa şi America de Nord.

„Este o strategie extrem de riscantă având în vedere cât de volatile sunt criptomonedele şi că valoarea lor poate suferi de pe urma presiunii organismelor de reglementare şi chiar a comentariilor de pe reţelele sociale”, avertizează Susannah Streeter, analist la Hargreaves Lansdown.

Creşterea capitalizării de piaţă a criptomonedelor a fost stimulată în primul rând de bitcoin, a cărui cotaţie era luni dimineaţa în creştere cu 5%, până la 66.035 dolari, apropiindu-se de cel mai ridicat nivel din istorie, în timp ce ethereum, a doua cea mai importantă criptomonedă, era în creştere cu 2%, la 4.727 dolari, după ce anterior a atins un nou record de 4.768 dolari. Bitcoin şi ethereum reprezintă peste 40%, respectiv 20%, din piaţa tuturor criptomonedelor, volatilitatea fiind mai exacerbată pentru criptomonede mici.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: