Efectul retragerii SUA din acordul nuclear multipartit cu Iranul se limitează deocamdată la creşterea vertiginoasă a cotațiilor petrolului și, odată cu acestea și a acţiunilor companiilor din domeniu, ca şi la scumpirea dolarului, pe piețele globale.
Indicii bursieri se mențin încă în relativă stagnare, dar mai ales din cauza aprecierii acțiunilor din domeniul petrolier, pe seama scumpirii petrolului.
Investitorii încă nu se îndreaptă, totuşi, spre activele de refugiu, cum este aurul, și pentru că sunt în creștere anticipațiile inflaționiste, respectiv privind creșterea dobânzii de referință a bănci icentrale americane, potrivit Reuters și Bloomberg.
Petrolul brut a sărit la prețurile maxime din ultimii treai și jumătate, cu peste 2,5 până la 70,86 dolari / baril (tipul WTI, miercuri după amiază) și până la 76,74 dolari / baril (tipul Brent; într-o tonă de petrol încap circa 7 barili, în funcție de calitate / densitate).
Analiştii citaţi de agenţiile de presă remarcă lupta celorlalţi semnatari de a ţine în viaţă „acordul iranian”, dar nu exclud nu exclud un alt deznodământ:
- potenţialii perdanţi după decizia SUA sunt localizaţi mai ales în Europa, în afară de Asia:
- Renault şi Peugeot, jucători „istorici” pe piaţa iraniană sunt în lina întâi
- Airbus are nevoie de avizul SUA pentru a vinde în Iran aeronave cu maimult de 10% din componente de provenienţă americană
- sancţiunile SUA vor afecta livrările de petrol şi vor împinge preţurile acestuia în sus
- este încă o perioadă de graţie înainte ca sancţiunile contra exporturilor de petrol iraniene să lovească din plin
- impactul recrudescenţei grijilor geopolitice pare limitat la piaţa petroluluii pe termen foarte scurt, însă nu acesta este sfârşitul filmului
- sancţiunile vor afecta diferite industrii în lume şi vor plafona cotaţiile acţiunilor
Euro a ajuns la minimul anului față de dolar, dar pe o tendință veche de mai multe săptămâni, încurajată și de diferențialul de dobândă favorabil monedei americane, ca și de incertitudinile politice din Italia.
Dolarul a câştigat 1% în luna mai, și 0,3% după anunțul Casei Albe privind Iranul, dar a pierdut 0,2% miercuri, până la 1,1883 dolari / euro, miercuri după amiază.