CCR a respins miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea privind neconstituționalitatea prevederii care-i obligă pe cetățenii români să se prezinte în fața comisiile parlamentare de anchetă atunci când sunt citați.
Așadar, cei invitați la comisii precum cea care anchetează acum alegerile prezidențiale din 2009 sunt obligați să se prezinte, așa cum prevăd completările aduse în luna mai Articolului 9 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.
Decizia CCR a fost luată cu majoritate de voturi.
Modificările au fost votate pe 9 mai și prevăd:
- Comisiile de anchetă parlamentară pot invita orice altă persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei şi care acceptă să fie audiată.
- Persoana invitată poate să răspundă şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă.
- Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.
Ulterior, 81 de deputați ai PNL și USR au sesizat CCR în legătură cu aceste intervenții pe Regulament.
Adăugirile au fost făcute la propunerea PSD, după decizia de înființare a Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009. Ancheta ar trebui să stabilească ”dacă persoane sau instituţii s-au implicat în mod ilegal sau fără să aibă atribuţii în organizarea alegerilor sau în stabilirea rezultatelor”, după cum declara Liviu Dragnea.
Comisia a fost constituită după dezvăluirile lui Dan Andronic, acționar în firma care deține publicația Evenimentul zilei, care a relatat o petrecere ce ar fi avut loc în seara turul II al prezidențialelor din 2009, la Gabriel Oprea acasă, întâlnire la care au participat mai mulți lideri politici, fost secund din SRI – Florian Coldea, și Laura Codruța Kovesi – procuror general, la vremea respectivă.
Decontarea cheltuielilor celor veniți din provincie
Reaminitm că Birourile Permanente reunite au decis, marţi, prelungirea cu 60 de zile a programului comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.
De asemenea, au aprobat propunerea PSD de a deconta cheltuielile persoanelor din provincie invitate la audieri şi care nu îşi permit drumul până la Bucureşti.
”Vor să menţină mascarada şi să mai distragă atenţia opiniei publice pe un subiect cu totul şi cu totul fals, care nu are nicio relevanţă pentru viaţa cetăţeanului de zi cu zi (…)
Show-ul continuă. Pe perioada vacanţei parlamentare, PSD ori de câte ori va întâmpina o problemă de fond serioasă va distrage atenţia opiniei publice cu o comisie de anchetă fără niciun sens, pe banii cetăţeanului român”, a declarat după ședință Raluca Turcan, președinte interimar al PNL, citată de News.ro
Propunerea decontării cheltuielilor a fost făcută după ce Radu Berceanu (fost lider al fostei formațiuni PDL) a acuzat parlamentarii că vor să-i oblige pe cei invitați la audieri să se prezinte în fața Comisiei de anchetă, dar nu și-au pus problema dacă toți cei citați au bani pentru astfel de deplasări.