vineri

19 iulie, 2024

11 noiembrie, 2021

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că, anul viitor, ar putea exista un deficit de până la două miliarde de seringi necesare vaccinării  împotriva Covid-19,, relatează Reuters citată de Digi24.

Autorităţile naţionale de sănătate ar trebui să-şi planifice nevoile cu mult timp înainte pentru a evita îmbulzeala, golirea magazinelor de produse şi alte asemenea situaţii care au avut loc la începutul pandemiei, cu lipsa echipamentelor de protecţie personală, a afirmat experta OMS Lisa Hedman.

„Am putea avea o penurie globală de seringi pentru imunizare, ceea ce ar putea duce la probleme grave, cum ar fi încetinirea eforturilor de imunizare şi probleme de securitate”, a declarat aceasta într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.


Un astfel de deficit ar putea duce la întârzieri în desfăşurarea vaccinărilor de rutină, în special pentru copii, şi a altor servicii de sănătate şi totodată ar putea încuraja reutilizarea nesigură a seringilor şi acelor, în special în ţările mai sărace, a adăugat Hedman. Prin urmare, această penurie ar putea avea un impact asupra sănătății publice „pentru anii următori”, dacă o generație de tineri nu primește vaccinurile care se fac în mod normal copiilor.

„Impactul va fi resimţit timp de ani de zile, în cazul în care ne vom regăsi cu o generaţie întreagă de copii ce nu au putut fi vaccinaţi împotriva afecţiunilor infantile”, a adăugat Hedman.

În jur de 6,8 miliarde de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate la nivel global, aproape dublu faţă de numărul vaccinurilor de rutină, spune Hedman, în comparaţie cu capacitatea totală de producţie de aproximativ 6 miliarde de seringi de imunizare pe an.

Aceasta ar putea face ca lumea să se confrunte anul următor cu un deficit de până la două miliarde de seringi, dacă nu vor fi reorientate mai multe fabrici către producerea tipului potrivit de dispozitiv pentru vaccinuri, a concluzionat Lisa Hedman.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: