Există o discuție pentru introducerea unei a treia sesiuni de bacalaureat, în luna decembrie sau februarie, a declarat ministrul Educației, Liviu Pop, fără a preciza dacă există o analiză pe această temă și nici unde anume au loc aceste dezbateri – în minister sau în PSD.
Un lucru este cert – această eventuală sesiune suplimentară nu va exista anul acesta.
„Este o discuție a de introduce o nouă sesiune de bacalaureat și eu cred că este necesară.
Cât de utilă este sesiunea din august deja știm. Am văzut în ultimii zece ani de zile câți absolvenți s-au prezentat în august și câți au luat examenul de bacalaureat. Și anul acesta am avut un număr mare de persoane care s-au înscris și totuși prezența a fost foarte mică.
Din punctul meu de vedere, cred că un examen de bacalaureat, o altă sesiune ar trebui organizată undeva în decembrie, poate februarie fiind vacanța de iarnă.
Dar foarte repede, din iulie până în august, în 30-35 de zile nu se produc foarte multe lucruri în cunoștințele elevului sau absolventului și eu cred că o sesiune de bacalaureat, dacă o introducem, va trebui să o gândim în luna decembrie. Dar nu se pune problema pentru decembrie anul acesta. Dacă o gândim, să o gândim pentru anul viitor. Plecând de la realitate, noi o să dăm publice toate datele vizavi de câți s-au înscris, câți au participat, care a fost procentul. Eu cred că din iulie până în decembrie este timp suficient să se pregătească acei care nu și-au luat examenul de bacalaureat”, a declarat Liviu Pop, într-un interviu acordat Agerpres.
Pentru a demonstra necesitatea unei noi sesiuni, minsitrul a oferit mai multe date care arată cum un număr mare de absolvenți de liceu nu reușesc să obțină și o diplomă de bacalaureat:
- în ultimii zece ani aproape 2.000.000 de români care au finalizat clasa a XII-a
- dintre aceștia, aproape jumătate nu și-au luat bacalaureatul, mai precis peste 800.000