Patriarhul Daniel a transmis un apel, sâmbătă, de participare la referendumul din 6 şi 7 octombrie, la care îi îndeamnă pe oameni să voteze ”DA”.
Patriarhul spune că prin modificare Costituţiei ”se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanităţii” şi că, „în pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie”.
”Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu!”, a transmis Patriarhul, în urma şedinţei la care au participat ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţi ai clerului şi reprezentanţi ai credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române.
”Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanităţii”, a mai transmis Patriarhul Daniel.
Apelul arată că ”participarea la referendum este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere”.
Patriarhul Daniel mai spune că referendumul ”este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român, deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie şi pentru viitorul copiilor poporului român”.
El se referă şi la ”acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului”: „În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor. Să cinstim, aşadar, Centenarul Marii Uniri din 1918, printr-o mare unire de cuget şi acţiune naţională în apărarea familiei creştine şi a viitorului poporului român!”.