Partidul Popular Austriac (OeVP, conservatorii aflați la putere) și-a pierdut majoritatea absolută la alegerile regionale desfășurate duminică în cel mai mare land din Austria, înregistrând o scădere de circa 10 puncte procentuale, în timp ce Partidul Libertății (FPOe), de extremă dreapta, a obținut cel mai bun rezultat al său de până acum, transmite dpa, potrivit Agerpres.
OeVP, marcat de anchete de corupție, dar și de crizele globale, a ajuns la 39,8% – cel mai slab rezultat din 1945 – și și-a pierdut majoritatea absolută din parlamentul Austriei inferioare și probabil și în guvernul regional. Totuși, lidera formațiunii din land, Johanna Mikl-Leitner, a exclus o demisie.
În schimb, FPOe a întrunit 24,5%, cel mai bun rezultat al său de până acum în provincia estică, notează dpa. Liderul regional Udo Landbauer a subliniat în mod repetat că formațiunea sa vrea să pună capăt “sistemului OeVP” din Austria inferioară, învinuind totodată OeVP, condus de cancelarul Karl Nehammer (foto), pentru creșterea semnificativă a numărului de solicitanți de azil pe parcursul anului trecut.
Conform proiecțiilor rezultatului votului, Partidul Social Democrat SPOe s-a clasat sub FPOe, cu 20,8%, Verzii au obținut 7,5%, iar liberalii din NEOS – 6,5%.
“Oamenii au votat împotriva corupției”, a declarat duminică seara managerul federal al FPOe Christian Hafenecker, adăugând că “este începutul”, în referire la alegerile regionale prevăzute în martie în Carinthia și în aprilie în Salzburg.
Pe plan național, FPOe se clasează în sondaje pe primul loc de mai multe săptămâni, înaintea SPOe și OeVP, pe locul al treilea. Următoarele alegeri naționale sunt prevăzute pentru 2024.
***