6 februarie, 2020

Universitatea din București și KPMG România au semnat un parteneriat modernizarea învățământului și cercetării avansate în domeniul guvernanței publice și private, precum și a unei mai bune integrări și colaborări între mediul academic și mediul de afaceri.

„Într-un moment în care, în întreaga lume, instituțiile academice se află într-un proces de căutare și de reașezare, iar mediul de afaceri încearcă să își recalibreze nu doar modelele de business, ci și modul în care își definește responsabilitatea sa socială în funcție de evoluțiile tehnologice, culturale și instituționale de la începutul secolului 21, Universitatea din București și KPMG au decis să testeze câteva idei care – sperăm – ar putea aduce ceva nou și constructiv în peisaj privind modalitățile de relaționare a cercetării și a învățământului academic cu practica,” a declarat rectorul Marian Preda, citat într-un comunicat al UB.

În ce va consta colaborarea:

  • Întărirea și modernizarea predării, cercetării și trainingului în domeniul guvernanței și științelor administrative.
  • Susținerea unor formule moderne de pregătire a studenților în domenii legate de business și managementul afacerilor, parteneriatul pune un accent special pe necesitatea susținerii învățământului și a cercetării în domeniul guvernanței publice, considerată o prioritate națională, neglijată până acum în parteneriatele între mediul academic și sectorul privat.
  • Alinierea standardelor academice românești la cele mai inovative evoluții europene și globale pe linia învățământului doctoral. Relansarea programelor doctorale în contextul românesc presupune și o redefinire a modelului de învățământ și de cercetare avansată. Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București are în plan crearea unui nou program doctoral în studii administrative, cu un accent pe legătura dintre cercetarea fundamentală și aplicațiile ei în domeniul organizațional și al sistemelor de guvernanță. KPMG va susține acest proiect, pornind de la experiența și capabilitățile globale avute de companie în colaborarea cu mediul academic.
  • Întărirea prezenței academice și standardelor academice în dezbaterea, cultura și opinia publică românească reprezintă un alt obiectiv strategic al parteneriatului. Se intenționează revigorarea standardelor culturale și intelectuale publice în România prin crearea unui nucleu în jurul căruia doresc să mobilizeze și alți actori și parteneri publici și privați pentru a iniția și gestiona proiecte de evenimente publice, conferințe, dezbateri, traduceri, editări de carte și programe de diseminare de natură științifică, educativă, artistică sau culturală.

În cadrul colaborării, a fost înființată poziția de Profesor KPMG, care va fi ocupată de Dragoș Paul Aligică, profesor de Științe Administrative la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, Senior Research Fellow al F. A. Hayek Program for Advanced Study in Philosophy, Politics and Economics la George Mason University, unde predă în cadrul Departamentului de Științe Economice, și cercetător afiliat al Ed Snider Center de la R. H. Smith School of Business, University of Maryland College Park.

Dragoș Aligică este specialist în sisteme de guvernanță, analiză instituțională și teorie normativă, fiind autor și editor a 12 cărți de profil și a peste 100 de articole, studii și analize de specialitate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: