Plenul reunit Parlamentului a respins, luni, amendamentul adoptat vineri în Comisiile de buget-finanţe privind creşterea cotelor defalcate din impozitul pe venit care merg la bugetele locale, potrivit News.ro.
Amendamentul prevedea: „În anul 2018, prin derogare de la prevederile art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, impozitul pe venit, cu excepţia impozitului din venituri din pensii, estimat a fi încasat la bugetul de stat se repartizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale astfel:
- 18% la bugetul local al judeţului;
- 66,8% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
- 15,2% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ”.
La comisie, amendamentul a fost depus de către senatorul PSD Eugen Teodorovici și susținut de PNL, USR, PMP şi UDMR. Textul a fost respins luni în plenul cu 105 voturi “pentru” şi 119 voturi “împotrivă”, la scurt timp după ce premierul Mihai Tudose a spus că nu este de acord cu modificarea operată în comisii.
Creșterea sumelor acordate autorităților locale din impozitul pe venit a fost cerută de Asociația Municipiilor din România, care a semnalat faptul că efectul deciziei de reducere a impozitului pe venit generează o pierdere de 7 miliarde de lei la veniturile directe ale autorităţilor locale din România.
Un răspuns
1.Decizia plenului Parlamentului de a respinge amendamentul care acorda bugetelor locale intreg impozitul pe venit, este mai mult decit judicioasa.Daca au nevoie de bani pentru majorari salariale, primariile n-au decit sa actioneze in forta pentru a asigura initierea si dezvoltarea economica locala, care sa le asigure majorarile.
Aceasta decizie era de asteptat, deoarece este greu de crezut ca „Politicii” au liberalizat salariile la Primarii pe seama Bugetului National – si asa aflat in mare suferinta!
2.Cresterea impozitelor locale pentru sustinerea majorarilor salariale la primarii este foarte putin probabila, fiind nesustenabila din cauza saraciei generale si contraproductiva (electoral) fiindca loveste tocmai in electoratul sarac si captiv al PSD.
3.Timpul va dovedi daca masura liberalizarii salariilor la primarii a fost de la inceput gindita ca „motor de dezvoltare economica”, sau numai nevoia de bani pentru salarii marite o va transforma in acest sens.Refuzul „indestularii” bugetelor locale pe seama impozitului pe venit decisa de Parlament, pare sa confirme prima alternativa…