Parlamentul European a aprobat joi o rezoluție prin intermediul căreia cere Uniunii Europene să impună sancţiuni asupra Turciei după vizita efectuată în această lună de preşedintele Tayyip Erdogan în Ciprul de Nord, transmite Reuters.
Este foarte probabil ca această chestiune să fie introdusă și pe agenda Consiliului European din 10-11 decembrie.
Parlamentul a adoptat rezoluţia – act fără caracter obligatoriu – cu 631 de voturi pentru, trei împotrivă şi 59 de abţineri. Aceasta sprijină Cipru, stat membru al UE, și cere UE ”să ia măsuri şi să impună sancţiuni ferme ca reacţie la acţiunile ilegale ale Turciei”. Rezoluţia afirmă că explorarea de către Turcia a gazelor naturale în estul Mediteranei ”este ilegală”.
Poziția Parlamentului European va mări probabil sprijinul pentru solicitarea Franţei de adoptare a unor sancţiuni UE împotriva Turciei, luna viitoare.
Cipru a fost împărţit pe criterii etnice de la o invazie turcă din 1974 declanşată de o scurtă lovitură de stat de inspiraţie greacă și doar Ankara recunoaşte Ciprul de Nord ca stat independent.
Turcia, membră a NATO, a alunecat în ultimii ani către autoritarism, sub conducerea lui Erdogan, subminând priorităţile UE în Siria şi Libia, dar rămâne un partener situat strategic, în special în problema migrației, pe care UE nu îl poate ignora.