14 martie, 2012

Parlamentul European a aprobat săptămâna aceasta o legislaţie prin care propune reducerea diferenţei de remuneraţie între sexe şi creşterea numărului de femei în managementul companiilor şi în mediul politic, conform unui comunicat oficial al PE.

Parlamentul European crede că numărul de femei care se află pe poziţii executive în companiile din Uniunea Europeană este unul inadecvat şi introduce astfel cote de creştere a acestui număr la 30% până în 2015 şi la 40% până în 2020.

Cotele electorale au fost implementate cu succes în Franţa, Spania, Belgia, Slovenia, Portugalia şi Polonia, iar în timp ce 35% dintre membri PE sunt femei, reprezentarea medie de-a lungul parlamentelor statelor membre din UE rămâne neschimbată, la 24%.


Apoi, doar 23% dintre miniştri sunt femei, iar în ceea ce priveşte câştigurile în funcţie de sexe, femeile din UE câştigă cu 17,5% mai puţin decât bărbaţii, 12% dintre ele sunt în funcţii executive, iar doar 3% în funcţii de conducere.

Germania este una dintre ţările care se luptă din greu cu adoptarea reducerii diferenţei de remuneraţie între sexe, după ce un program de voluntariat care avea ca scop introducerea acestei regelementări în cadrul companiilor a eşuat, scrie Spiegel. Acum, femeile din politică s-au unit pentru a face acest drept să devină realitate.

Deşi femeile din cadrul Partidului Creştin Democrat (CDU) caută încă soluţii pentru implementarea cotei electorale a femeilor înainte de alegerile federale din 2013, totuşi conservatorii nu sunt pregătiţi pentru a adopta noua cotă, din cauza membrilor FDP (Partidul Liber Democrat – n.a.). Aceştia nu vor nici măcar să accepte “flexi-cota”, care a fost un fel de cale de mijloc pentru ca firmele să introducă cota pentru creşterea numărului de femei în funcţiile de management.

Între timp, cancelarul Angela Merkel este enervată de actuala situaţie şi, conform publicaţiei germane, dacă Merkel nu va putea implementa cota pe timpul acestei perioade legislative, ea plănuieşte să facă o campanie în acest sens, chiar şi împotriva FDP.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: