17 aprilie, 2019

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat miercuri, cu 218 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi 3 abţineri, hotărârea parlamentară privind referendumul consultativ solicitat de preşedintele Klaus Iohannis pe tema Justiţiei.

A fost un vot cu repetiție- inițial, o primă hotărâre s-a adoptat cu 263 de voturi „pentru”, nouă „împotrivă” şi o abţinere, dar opoziția a constatat că PSD a introdus în hotărâre o serie de recomandări- neaprobate în comisia de specialitate- care l-ar fi împiedicat pe președinte să formuleze anumite întrebări.

Sub presiunea USR și PNL, președintele de ședință, Florin Iordache, a dispus reluarea votului pe hotărârea din care au fost eliminate recomandările.


”Eu am fost cel care, în numele PSD, am spus că nu ne vom opune şi vom susţine în integralitate cererea preşedintelui. În aceste condiţii eu, eu înţeleg buna credinţă şi excesul de zel al colegilor din Comisia juridică, care au adăugat această sintagmă cu republicarea, cu legea 3 şi aşa mai departe. În aceste condiţii vă rog ca în articolul unic această suplimentare a articolului unic- care nu face decât să invoce deciziile CCR şi prevederile Comsiiei de la Veneţia, să supuneţi votului eliminarea. Dacă preşedintele doreşte să supună votului un referendum să îşi asume în integralitate. Dacă acest referendum va îndeplini condiţiile de cvorum e de bine, dacă nu este responsabilitatea lui şi a grupurilor parlamentare PNL, a declarat înainte de al doilea vot Florin Iordache.

Recomandările eliminate din decizia Parlamentului arătau că:

  • preşedintele trebuie să respecte articolele 90 şi 74 alineat 2 din Constituţie care prevăd că problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor.
  • şefului statului i se mai indica să respecte Decizia CCR 70/1999 prin care s-a stabilit că preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ, precum şi decizia CCR 799/2011 în sensul exceptării de la referendumul cerut de preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei.

Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat, marţi, favorabil solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe tema justiţiei pe data de 26 mai, odată cu alegerile pentru Parlamentul European.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: