22 ianuarie, 2013

Procurorii trebuie să transmită la Parlament ”motivele concrete și temeinice” odată cu solicitarea încuviințării arestării preventive, reținerii sau percheziționării unui senator ori deputat, potrivit modificărilor la Statutul parlamentarilor adoptate marți de plenul reunit al Legislativului.

Modificările au fost adoptate cu 309 voturi „pentru”, 56 „împotrivă” şi 2 abţineri, în forma în care au trecut de Comisia parlamentară pentru statutul senatorilor și deputaților.

Proiectul a fost votat de parlamentarii USL și ai minorităților naționale altele decât cea maghiară, în timp ce PDL a votat împotrivă, iar UDMR s-a abținut. La rândul lor, parlamentarii PPDD au părăsit ședința înainte de vot.

Ce conțin modificările la statutul parlamentarilor – aspectele penale și de integritate

  • Solicitarea procurorilor de arestare preventivă, reținere sau percheziționare a parlamentarilor „trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice, care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei”. Până acum, procurorii trimiteau la Parlament întregul dosar, însă o parte a societății civile și a oamenilor politici au cerut ca Legislativul să îndeplinească doar o simplăformalitate în cazul cererilor de încuviințare a procedurilor penale și să nu analizeze probe, așa cum o face judecătorul.
  • Hotărârea Camerei sau Senatului privind încuviințarea procedurii penale solicitate se adoptă cu votul majorității parșlamentarilor prezenți la ședință. În forma actuală, era nevoie de majoritatea senatorilor sau deputaților din legislatură.
  • În privința regimului incompatibilităților, s-a eliminat din actualul statut sancțiunea cu încetarea automată a mandatului de parlamentar în cazul în care Agenția Națională de Integritate constată o situație de incompatibilitate, iar decizia ANI rămâne definitivă pe motiv că alesul în cauză nu face contestație în justiție.
  • S-a menținut prevederea din actualul statut potrivit căreia „deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniile didactic, al cercetării ştiinţifice ori ale creaţiei intelectuale, precum şi în alte domenii stabilite de lege”.
  • Referitor la conflictul de interese, participarea la procesul de legiferare nu poate implica în niciun fel intrarea parlamentarilor în conflict de interese. ”Există un conflict de interese atunci când un deputat şi/sau un senator are un interes personal care ar putea influenţa nepermis exercitarea funcţiilor sale”, dar „nu există conflict de interese atunci când deputatul şi/sau senatorul beneficiază de un avantaj prin simplul fapt că face parte din populaţie ca ansamblu sau dintr-o categorie extinsă de persoane”.
  • Dacă ANI constată că un parlamentar este în conflict de ineterese, iar decizia Agenției rămâne definitivă, parlamentarul poate fi sancţionat disciplinar cu interzicerea participării la activităţile din Parlament pentru cel mult 6 luni.
  • Senatorii și deputații nu-și pot angaja la birourile lor parlametare membrii familiei ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea.

Cum își mai pierd parlamentarii mandatul în stare de incompatibilitate


Conform noilor prevederi adoptate de Parlament la regimul integrității senatorilor și deputaților, aleșii își pierd mandatele astfel:

  • la data menţionată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;
  • la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care deputatul sau senatorul face parte, prin care se constată starea de incompatibilitate;
  • la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea;
  • la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se constată existenţa unei averi nejustificate şi a stării de incompatibilitate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: