16 septembrie, 2019

Valoarea unui tichet de masă va creşte de la 15,18 lei la 20 de lei, potrivit unui proiect de lege care a primit raport pozitiv la Comisia de Muncă din Parlament.

Propunerea legislativă a fost înaintată de cinci parlamentari PSD şi, potrivit Digi 24, a primit raport favorabil la Comisia de Muncă la finalul săptămânii trecute.

„Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, se arată în expunerea de motive a proiectului.


În expunerea de motive se menționează că valoarea tichetului de masă în România (de aproximativ trei euro) este una dintre cele mai mici din Europa unde ajunge la sume între şase şi 11 euro.

„Tichetele de masă aduc la bugetul public venituri bugetare echivalente cu o rata de impozitare de circa 40%. Aceasta înseamnă o eficienţă foarte bună a tichetelor de masă în asigurarea veniturior bugetare (mai mare decât eficienţa tuturor impozitelor şi contribuţiilor sociale actuale), iar această eficienţă se explică tocmai prin „ecoul” pe care, prin natura şi funcţionarea lor, tichetele de masă îl au în economia reală, respectiv în cea nominală. Prin urmare, creşterea valorii nominale a tichetelor de masă la 20 de lei va genera venituri suplimentare la bugetul public.

Crescând valoarea nominală a tichetelor de masă statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană. Creşterea valorii nominale se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat, deoarece este supus impiozitarii”, se precizează în expunerea de motive.

În august, Ministerul Muncii propunea printr-un proiect de ordin ca valoarea tichetului de masă să nu depăşească 15,18 lei. Aceeaşi valoare fusese propusă şi pentru primele luni ale anului următor, respectiv până în martie 2020.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: