sâmbătă

20 aprilie, 2024

13 aprilie, 2021

Birourile Permanente au decis marți că Senatul și Camera Deputaţilor vor avea, de principiu, plen reunit pe 21 aprilie pentru a vota rapoartea de activitate ale Societăţii Române de Televiziune (SRTv) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), care au fost respinse, săptămâna trecută, de comisiile pentru cultură reunite.

Grupurile parlamentare au termen până pe 19 aprilie, ora 12.00, să depună și candidaturi pentru posturile vacante din Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Într-o următoare şedinţă a Birourilor permanente reunite ale Parlamentului va fi stabilită ordinea de zi pentru plenul reunit.


„Se ştie că respingerea raportului duce la pierderea poziţiei de preşedinte al CNA”, a afirmat luni la Parlament preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban.

Birourile Naţionale ale USR şi PLUS au decis duminică să sprijine candidatura lui Liviu Popescu pentru postul de director interimar al SRR.

Liderii Coaliției au decis pe 15 martie să creeze două posturi noi de conducere la nivelul TVR și SRR, după modificarea legilor de funcționare ale celor două instituții.

Surse politice susțin că motivul principal pentru care s-a decis înființarea unor noi posturi de conducere ține de separarea funcției de președinte de cea de director general. În coaliție propunerea a venit din partea UDMR.


Abia după modificarea legii, Parlamentul va vota rapoartele de activitate ale TVR și SRR. Potrivit ultimelor discuții din coaliție, PNL dorește să obțină șefia TVR, iar USR PLUS să primească șefia Radioului Public. UDMR ar putea negocia pentru una dintre funcțiile nou înființate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: